Tulcenii nu s-au înghesuit să-şi plătească toate datoriile ca să scape de restanţe în cadrul amnistiei fiscale lansate la sfârşitul lunii trecute. Astfel, până joi, doar 16 debitori, persoane fizice şi juridice, au solicitat scutiri de la plata penalităţilor şi majorărilor de întârziere de la Primăria Tulcea pentru debitele datorate bugetului local. Dintre aceştia 15 sunt persoane fizice, şi o singură persoană juridică.
Potrivit primarului Ştefan Ilie, aproape 4.000 de tulceni pot beneficia de ştergerea datoriilor.
„În calculul pe care l-am făcut noi la nivelul Serviciului de Taxe şi Impozite, pot beneficia aproape 4.000 de persoane, adică undeva la 3.903, persoane fizice şi juridice. Impactul bugetar ar fi undeva la 8.5 milioane de lei, iar noi am încasa, pierzând aceşti bani din dobânzi, undeva la 38 milioane de lei, dar asta în situaţia în care cele 3.903 de persoane ar face cerere. Până acum au făcut cerere 15 persoane fizice şi o singură persoană juridică, dar mai au termen până pe 25 noiembrie”, ne-a declarat Ştefan Ilie.
Edilul apreciază că până la data limită de depunere a cererilor vor fi mult mai multe solicitări.
„În urmă cu doi-trei ani am mai avut o ordonanţă care a dat posibilitatea unei amnistii a acestor dobânzi dacă plăteai soldul iniţial şi au fost câteva sute de cereri. Aşa că sunt ele acum doar 16, dar apreciem că până la 25 noiembrie vor fi mult mai mulţi. Nu vor fi niciodată 3.903 pentru că cei care au aceste datorii nu-i mai interesează nici măcar să plătească partea de debit că sunt scutiţi de dobândă. În primul rând, în suma aceasta totală de 3.903 sunt persoane care nu au venituri, care au amenzi vechi şi diferite taxe şi impozite neplătite”, a precizat edilul.
Pentru a putea fi şterse datoriile, debitorul trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale până la data depunerii cererii de anulare. Cererea de anulare a accesoriilor trebuie depusă până la data de 25 noiembrie.
Impactul bugetar estimat, în cazul acordării facilităţii de anulare a accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024, este de 8.583.829 lei, în condiţiile achitării debitelor restante la 31 martie 2024 şi a creanţelor curente în sumă de 36.200.963 lei.