Primăria Tulcea a anunţat finalizarea procesului de selecţie a proiectelor câştigătoare în cadrul programului de bugetare participativă – sesiunea 2024. Este vorba de cinci proiecte care vor fi finanţate şi implementate în acest an, fiecare cu un buget de până la 50.000 lei.
Proiectele câştigătoare sunt: Orăşelul copiilor – Oraşul Grădină; Orăşelul copiilor – Oraşul SMART; Orăşelul copiilor; Reabilitare loc de joacă pentru preşcolari şi ciclul primar – Şcoala Gimnazială „Grigore Antipa”; Picturi murale cu specific dobrogean pe blocuri.
Cele cinci proiecte au fost selectate pentru implementare prin combinarea votului public (50%) şi a evaluării comisiei de evaluare formată din reprezentanţi ai administraţiei locale şi un reprezentant al comunităţii (50%).
Proiectele vor fi implementate cu sprijinul direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei.