O butelie a explodat, joi seară, într-o locuință din Carcaliu, provocând rănirea unei femei aflate în interior. Alţi membri ai familiei se aflau prin gospodărie. Către locul intervenției s-au deplasat salvatorii militari din cadrul Secției Măcin, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Femeia a fost transportată de un membru al familiei, cu maşina personală, la spital.

„La sosirea forțelor de intervenție s-a constatat că o butelie a explodat, însă explozia nu a fost urmată de incendiu. În momentul producerii deflagrației, persoana aflată în interiorul locuinței s-a autoevacuat. Până la sosirea echipajelor medicale, aceasta a fost transportată la o unitate medicală de primiri urgențe cu mașina personală. Pompierii militari au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea unui incendiu și au verificat zona pentru identificarea eventualelor pericole”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” Tulcea într-un comunicat de presă.

Cauza probabilă a producerii deflagrației a fost acumularea de gaze care, în contact cu flacăra unui chibrit, a provocat explozia.