Colegiul „Spiru Haret”, gazda Concursului Naţional de Matematică „Laurenţiu Panaitopol”
Festivitatea de premiere a câştigătorilor a avut loc în week-end-ul trecut
La finalul săptămânii trecute, Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” a găzduit festivitatea de premiere a Concursului Naţional de Matematică „Laurenţiu Panaitopol”. Este vorba despre o competiţie şcolară anuală organizată de liceul tulcean, Societatea de Ştiinţe Matematice din România – filiala Tulcea, Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu sprijinul Consiliului Judeţean.
La acest concurs au participat 116 elevi din Tulcea, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Bucureşti şi au fost implicaţi 40 de profesori. Din partea administraţiei judeţene, la festivitatea de premiere a fost prezent Mihai Nicolae, consilier al preşedintelui Horia Teodorescu. Au fost acordate câte şase premii I, II şi III, respectiv câte două menţiuni, pentru câte şase clase.
Concursul, ajuns la a şasea ediţie, este înscris în calendarul concursurilor şcolare naţionale. Prima etapă a competiţiei a avut loc în perioada 1-3 noiembrie 2013, iar a doua etapă a avut loc în perioada 28-30 martie 2014.