Opt sportivi tulceni, componenţi ai lotului naţional al Federaţiei Române de Karate Kyokushin, au participat, sâmbăta trecută, la cea de-a noua ediţie a Campionatului European Kyokushin WKB, desfăşurat în complexul sportiv din oraşul Trikala, Grecia. Sportivii legitimaţi la clubul Nippon Budo Sport şi Palatul Copiilor Tulcea au reuşit să cucerească nu mai puţin de opt medalii în cadrul acestei competiţii. Dintre acestea, două medalii au fost de aur, două de argint şi patru de bronz.
Rezultatele au fost obţine de următorii sportivi: Albert Pănuţă – două medalii de aur în probele kata şi kumite băieţi, juniori 16-17 ani, -70 kg; Ingrid Andreea Saragea – o medalie de argint în proba de kumite juniori fete, 14-15 ani, -45 kg; Riana Alesia Safca – o medalie de argint în proba de kumite copii fete, 10-11 ani, -35 kg, şi locul 5 la proba de kata; Irina Gheorghiţă – o medalie de bronz la proba de kumite senioare, +18 ani, -55 kg; Kira Gabriela Saragea – o medalie de bronz la proba de kumite juniori fete şi locul patru la proba de kata fete junioare, 14-15 ani, -45 kg; Sara Dumitru – două medalii de bronz în probele kata şi kumite cadeţi fete, 12-13 ani, -45 kg; Octavian Popa – locul cinci la proba de kumite băieţi juniori, 16-17 ani, – 65 kg; Delia Andreea Covrig – locul cinci la proba de kumite şi locul nouă la proba de kata fete juniori, 16-17 ani, -60 kg.
Antrenorul clubului Nippon Budo Sport, Nicolaie Pănuţă, a vorbit despre performanţele sportivilor săi, în special despre cele ale lui Albert Pănuţă şi Irina Gheorghiţă.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.

