Judeţul Tulcea are 48 de contracte de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi din fonduri publice naţionale, în valoare de aproape 266 de milioane de lei. Dintre acestea, 21 de proiecte au trecut de 70% execuţie, cu o valoare de peste 148 milioane de lei,  însă alte 27 sunt sub 50%, cu o valoare cumulată de peste 117 milioane de lei, iar termenul de implementare este 30 august 2026. După această dată, dacă indicatorii asumaţi nu sunt îndepliniţi, sumele plătite pot fi recuperate.

Judeţul Tulcea intră în ultima parte a perioadei de implementare a proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu 35 de contracte încă în execuţie. Datele au fost transmise de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în răspunsul oficial la solicitarea Ziarului „Delta”. Situaţia arată o diferenţă importantă între proiectele aflate într-un stadiu avansat şi cele care mai au încă mult de recuperat până la finalizarea implementării.

De asemenea, 13 proiecte au fost deja finalizate în proporţie de 100%, potrivit datelor ministerului.

Cea mai mare sumă este concentrată în Componenta 5 – Valul Renovării, unde sunt 14 contracte, în valoare de 137.275.820,70 lei cu TVA. Componenta 10 – Fondul Local cuprinde 31 de contracte, în valoare de 86.359.528,95 lei cu TVA, în timp ce Componenta 15 – Educaţie are trei contracte, în valoare totală de 42.246.337,75 lei cu TVA.

21 de proiecte au trecut de 70%

Potrivit MDLPA, 21 de contracte de finanţare au un grad de execuţie de peste 70%, valoarea totală a acestora fiind de 148.869.286,42 lei cu TVA. Tabelul transmis de minister cuprinde cele 21 de contracte şi indică, pentru fiecare, localitatea, investiţia, valoarea contractului, sumele plătite, componenta PNRR şi procentul de execuţie.

Potrivit situaţiei centralizate transmise de Ministerul Dezvoltării, printre proiectele care au depăşit pragul necesar se numără creşterea eficienţei energetice a blocului 20 din Isaccea, aflată la 70% execuţie, extinderea infrastructurii TIC din Jijila, la 95%, precum şi construirea blocurilor pentru tineri specialişti în învăţământ şi sănătate din Babadag, cu procente de 95,40%, respectiv construirea unui bloc pentru tinerii din oraş, fiind la 97,97%. În Frecăţei, proiectul privind creşterea eficienţei energetice a sediului primăriei este la 72,50%, în Maliuc, eficientizarea energetică a blocurilor de locuinţe a ajuns la 87,22%, iar în Măcin, actualizarea Planului Urbanistic General este la 98,50%.

În municipiul Tulcea, mai multe investiţii sunt deja raportate cu 100% execuţie, printre acestea numărându-se reabilitarea căminului-internat şi a cantinei Liceului Tehnologic „Brad Segal”, reabilitarea şi modernizarea Şcolii „I.L. Caragiale”, modernizarea Grădiniţei „Dumbrava Minunată”, precum şi mai multe proiecte de reabilitare energetică a blocurilor de locuinţe, inclusiv cele de pe strada Babadag şi cele de pe strada Gării.

La Babadag, construirea şi dotarea creşei de pe strada Codrului este raportată la 100%, la fel ca proiectele privind eficienţa energetică a grădiniţei din Slava Cercheză şi asigurarea infrastructurii TIC din Mihail Kogălniceanu, în timp ce proiectul de reabilitare energetică a blocurilor P1 şi I1 din Tulcea este la 83%.

Peste 117 milioane de lei sunt în proiecte sub 50%

În cealaltă categorie se află 27 de contracte de finanţare cu un grad de execuţie sub 50%. Valoarea lor totală este de 117.012.401 lei cu TVA. MDLPA precizează însă că acest lucru nu înseamnă automat că proiectele nu vor fi finalizate. Ministerul arată că ritmul de execuţie diferă în funcţie de complexitatea fiecărui proiect şi că unele investiţii aflate în prezent sub 50% pot fi finalizate până la termenul impus. Problema este că termenul este foarte aproape, respectiv 30 august 2026. După această dată, situaţia proiectelor va deveni esenţială din punctul de vedere al banilor deja plătiţi.

Ministerul invocă prevederile OUG nr. 124/2021, potrivit cărora coordonatorii de reformă şi/sau investiţii sunt responsabili de recuperarea sumelor aferente proiectelor ai căror indicatori nu au fost îndepliniţi şi au obligaţia recuperării sumelor plătite, în conformitate cu prevederile contractelor, deciziilor sau ordinelor de finanţare. Cu alte cuvinte, banii nu sunt consideraţi pierduţi în acest moment, însă există posibilitatea ca sumele plătite pentru proiectele care nu îşi îndeplinesc obligaţiile şi indicatorii asumaţi să fie solicitate înapoi.

MDLPA precizează că aceste prevederi vor fi aplicate după împlinirea termenului de implementare, respectiv după 30 august 2026, în măsura în care se va constata neîndeplinirea obligaţiilor asumate.

„Precizăm că ritmul de execuţie diferă în funcţie de complexitatea fiecărui proiect, motiv pentru care anumite proiecte care în prezent au un grad de execuţie de sub 50% pot fi finalizate până la termenul impus. Coordonatorii de reformă şi/sau investiţii sunt responsabili de recuperarea sumelor aferente proiectelor ai căror indicatori nu au fost îndepliniţi, având obligaţia recuperării sumelor plătite, în conformitate cu prevederile contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare. Prevederile vor fi aplicate după împlinirea termenului de implementare, respectiv 30 august 2026, în măsura în care se va constata neîndeplinirea obligaţiilor asumate”, se arată în răspunsul MDLPA, la solicitarea Ziarului „Delta”.

Totuşi, ministerul nu indică în acest moment contracte din judeţ pentru care procedura de recuperare a sumelor să fi fost deja declanşată.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.