COMUNICAT
SC CORAL IMPEX SRL, punct de lucru în Municipiul Tulcea, str. Isaccei, nr. 23, Bl. I 6, Sc. C, Ap. 6, Tel/Fax: 0240/510059, în baza contractului de achiziție publică de servicii nr. 43212/08.11.2021 privind serviciul public de salubrizare – activitățile de deratizare, dezinsecție, dezinfecție și tratamente fitosanitare, încheiat cu Municipiul Tulcea și în baza Programului unitar de acțiune pe anul 2026 vă informează că în perioada 02 – 14.11.2026 se vor executa următoarele servicii:
- Deratizare pe domeniul public și privat al Municipiului Tulcea
Acțiunea de deratizare (combatere rozătoare) se va desfășura cu un număr de 4 echipe repartizate în cele 4 sectoare, în intervalul orar 07:00 – 17:00, în funcție de condițiile meteo.
Substanța utilizată este COLBROM, substanță activă bromadiolone, cu norma de utilizare de 1 g / mp, face parte din grupa principală, tip produs 14, avizată de Comisia Națională pentru Produse Biocide; Antidotul, în caz de intoxicare accidentală, este Vitamina K, pe care societatea noastră o va asigura Spitalului Județean de Urgență Tulcea, pentru fiecare etapă de deratizare.
Măsuri de prim ajutor recomandate de producător pentru produsul COLBROM:
Inhalare: Se scoate subiectul la aer liber. Dacă subiectul încetează să respire, administrați respirație artificială. Solicitați imediat sfat/atenție medicală.
Contactul cu pielea: Îndepărtați îmbrăcămintea contaminată. Se va face imediat duș. Solicitați imediat sfat/atenție medicală. Spălați hainele contaminate înainte de a le utiliza.
Contactul cu ochii: Spălați imediat cu multă apă timp de cel puțin 15 minute, deschizând complet pleoapele. Scoateți lentilele de contact, dacă există. Dacă problema persistă, solicitați sfatul medicului.
Ingerare: Sunați imediat un medic. NU se va induce starea de vomă. Nu administrați nimic care nu este autorizat în mod expres de medic.
- Tratamente fitosanitare în vederea prevenirii și combaterii bolilor fungice și bacteriene la arborii de pe aliniamentele stradale, parcuri, etc. din municipiul Tulcea
Acțiunea de prevenire și combatere a dăunătorilor și bolilor la plantele de pe aliniamentele stradale, parcuri, etc. se va desfășura cu un număr de 4 echipe repartizate în cele 4 sectoare, în intervalul orar 19:00 – 08:00, în funcție de condițiile meteo. Substanța utilizată este COPRANTOL DUO, fungicid, substanță activă cupru (ca hidroxid de cupru și oxiclorură de cupru), grupa de toxicitate 3, cu diluția de 30 gr / 10 litri apă, și face parte din Lista produselor de protecția plantelor și este omologată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Comisia Națională de Omologare.
Măsuri de prim ajutor specifice substanței, recomandate de producător:
Primul ajutor: Păstrați recipientul produsului, eticheta sau Fișa cu date de securitate. Veți avea nevoie de acestea în cazul apelării numărului de urgențe Syngenta, contactării unui centru de informare toxicologică, a unui medic sau dacă mergeți pentru tratament.
În cazul contactului cu pielea: Se vor scoate imediat toate hainele contaminate. Se va spăla imediat cu foarte multă apă. Dacă persistă iritarea pielii, se va chema un medic. Se vor spăla hainele contaminate înainte de refolosire.
În caz de contact cu ochii: Se va clăti imediat și din abundență cu apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puțin 15 minute. Se vor îndepărta lentilele de contact. Este necesar un examen medical imediat.
În caz de inhalare: Se va duce victima la aer proaspăt. În caz de respirație neregulată sau de stop respiratoriu se va aplica respirație artificială. Se va culca persoana respectivă și se va ține la căldură. Se va anunța imediat un medic sau spitalul de urgență.
În caz de înghițire: În caz de înghițire, a se consulta imediat medicul și a i se arăta ambalajul sau eticheta. NU provocați voma.
Sfat medical: Nu se cunoaște un antidot specific. Se va aplica tratament simptomatic.
Rugăm cetățenii Municipiului Tulcea:
- Să evite zonele unde se efectuează serviciile și să nu stea în raza de acțiune a utilajelor când se pulverizează soluțiile de lucru;
- Posesorii de animale sunt rugați ca în zonele unde s-a aplicat tratamentul pentru combaterea rozătoarelor să țină câinii în lesă, să evite atingerea stațiilor de intoxicare amplasate pentru a nu intra în contact cu produsul raticid;
- Să supravegheze copiii și să evite atingerea stațiilor de intoxicare pentru a nu intra in contact cu produsul raticid, iar în situația în care vor semnala acțiuni de vandalism, distrugere și/sau sustragere a stațiilor de intoxicare amplasate pe domeniul public, să anunțe poliția locală la nr. 0240/514.973.
Crescătorii de albine sunt rugați ca în perioada efectuării serviciilor să ia toate măsurile pentru protejarea familiilor de albine, în caz contrar SC CORAL IMPEX și Primăria Municipiului Tulcea sunt absolvite de orice responsabilitate.
În cazul în care condițiile meteorologice vor împiedica desfășurarea acestor acțiuni, perioada de efectuare a serviciilor se va extinde.
Mulțumim cetățenilor municipiului Tulcea pentru înțelegere și cooperare!
deratizare https://coralimpex.ro/deratizare/
dezinsectie https://coralimpex.ro/dezinsectie/
