Organizaţia PMP Tulcea, la mitingul din Capitală împotriva accizei la combustibil

În fruntea delegaţiei tulcene s-au aflat preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, Victor Tarhon, şi liderul municipalei, Ionuţ Stan

Organizaţia PMP Tulcea

Membrii de la Tulcea ai nou-înfiinţatului Partid Mişcarea Populară (PMP) au participat, sâmbăta trecută, la mitingul de protest din Capitală împotriva introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litrul de benzină şi motorină. În fruntea delegaţiei tulcene s-au aflat preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, Victor Tarhon, şi liderul municipalei, Ionuţ Stan. Manifestarea a avut loc la prânz, în Piaţa George Enescu, lângă Ateneul Român.

„La eveniment au  participat  liderii naţionali ai Partidului şi ai Fundaţiei Mişcarea Populară, alături de lideri din toată ţara ai partidului. Astfel, şi organizaţia tulceană a Partidului Mişcarea Populară, condusă de Victor Tarhon şi Ionuţ Stan, a participat la protestul din Piaţa George Enescu, care s-a continuat cu un marş până în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului”, a informat Valentin Moldoveanu, purtătorul de cuvânt al PMP Tulcea.