La Teatrul „Jean Bart”

Două reprezentaţii ale piesei „Sapă, sapă,… cârtiţă bătrână!”, în acest weekend

două reprezentaţii

Sala mare a Teatrului „Jean Bart” va găzdui, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 19.00, spectacolul „Sapă, sapă,… cârtiţă bătrână!”, în regia lui Alexandru Boureanu. Din distribuţie fac parte Nataşa Raab şi Nicolae Poghirc, ambii actori ai Teatrului Naţional din Craiova. Cei doi vor da viaţă, de fapt, piesei „Doamna şi funcţionarul”, scrisă de dramaturgul Aldo Nicolaj la finele anilor ’70, subintitulată „Sapă, sapă,… cârtiţă bătrână!”.

Comediograf versatil şi prolific, fin şi lucid observator al individului în vertijul unei lumi în prefacere din ultima jumătate a veacului trecut, maestru al monologului şi al dialogului ridicate la nivelul unei miraculoase arte teatrale, Aldo Nicolaj este unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici pe scenele de pe planetă.

„Piesa lui Aldo Nicolaj este o comedie dulce-amară, o comedie spumoasă. Textul, deşi a fost scris cu mulţi, mulţi ani în urmă, se potriveşte foarte bine vremurilor acestea, are foarte multe conotaţii sociale şi politice”, a declarat actriţa Nataşa Raab pentru o publicaţie din Craiova.