„ Muguraşii din Cataloi “, locul al II-lea la Festivalul judeţean de folclor pentru preşcolari

Muguraşii din Cataloi

Deşi foarte mici, preşcolarii de la Grădiniţa Cataloi au obţinut, recent, o adevărată performanţă la vârsta lor fragedă. Astfel, „ Muguraşii din Cataloi ” au fost recompensaţi cu premiul al II-lea la Festivalul Judeţean de folclor pentru preşcolari „Joc şi cântec românesc”, un eveniment organizat cu ocazia săptămânii „Şcoala altfel”. Totodată, Denisa Constantin a obţinut premiul al III-lea la secţiunea rezervată micuţilor solişti. „ Muguraşii de la Cataloi ” sunt coordonaţi de doamnele educatoare Ana Silvia Paraschiv şi Ana Lungu. La festival au participat copilaşi de la grădiniţele din tot judeţul.

„Să-i învăţăm pe copii să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile în care s-au născut, să-i învăţăm să iubească meleagurile natale, portul românesc şi pe români. Să le sădim în suflet aceste elemente definitorii ale identităţii neamului românesc fără de care nu am mai putea şti de unde venim şi cine suntem de fapt noi, românii, pe acest pământ”, ne-a spus educatoarea Silvia Ana Paraschiv.