Consiliul Judeţean Tulcea a demarat procedurile privind achiziţionarea a două tuneluri cu dezinfectare automată. Unul dintre acestea va fi destinat dezinfectării personalului Spitalului Judeţean, iar celălalt va fi montat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), acolo unde vor fi dezinfectate ambulanţele.

„În momentul de faţă, CJ a pornit procedurile de achiziţie pentru două tuneluri de dezinfectare automată a personalului, unul pe care îl vom monta la Spitalul Judeţean şi cel de al doilea să îl transferăm la ISU, astfel încât să dezinfectăm toate salvările din parcul acestora şi al Ambulanţei Tulcea. S-a discutat şi din punct de vedere tehnic pentru achiziţionarea a două aparate de dezinfectare pentru interiorul ambulanţelor. Sperăm ca în maxim trei săptămâni să le avem aici”, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

Preşedintele Teodorescu a anunţat şi că CJ are în contractare 132.000 de măşti faţă de cele 100.000 prevăzute iniţial.

„Am mărit suma alocată pentru a cumpăra cât mai multe măşti posibil. Contractul este semnat iar termenul de livrare este de o săptămână”, a spus preşedintele Teodorescu.

După cum se ştie, la Tulcea ar fi trebuit să ajungă deja cele 40.000 de măşti de protecţie din China, însă spaţiul aerian al Turciei s-a închis.

„Măştile au rămas în Istanbul. Se încearcă aducerea prin alt transport special de care se ocupă partea chineză. Sper ca până la sfârşitul săptămânii cele 40.000 de măşti să le avem la Bucureşti şi apoi la Tulcea”, a precizat Teodorescu.

Spitalul Judeţean are stocuri de materiale pentru 10 zile

Chiar dacă stocurile de materiale aflate la SJU ajung doar pentru 10 zile, preşedintele Teodorescu spune că nu trebuie să ne impacientăm.

„Din discuţiile pe care le-am avut la SJU Tulcea, stocurile efective cu tot ceea ce le este necesar este pentru 10 zile. Acest lucru nu trebuie să ne pună în situaţia să ne impacientăm, pentru că se fac licitaţii continue şi se identifică surse de aprovizionare, pentru că unele materiale nu se găsesc, altele sunt la preţuri exorbitante”, a menţionat preşedintele CJ.

În această perioadă, mai mulţi agenţi economici dar şi persoane private au donat spitalului un ventilator mecanic şi materiale.

„Vreau să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat, persoane private şi agenţi economici care aşa cum au putut au sprijinit toate acţiunile cu materiale şi uneori cu aparatură. Vreau să vă dau un singur exemplu, o societate destul de importantă a donat un ventilator mecanic. Vreau să mulţumesc în mod special medicilor care sunt în prima linie a frontului şi tuturor structurilor MAI şi MApN”, a subliniat Teodorescu.

Bugetul pe care SJU l-a alocat doar pentru lupta împotriva coronavirusului este de 95 miliarde lei vechi cu suport din bugetul spitalului de circa 7 milioane de lei, CJ Tulcea-8 miliarde lei, Ministerul Sănătăţii-circa 4 miliarde lei vechi, donaţii de 1,7 miliarde.

La acestea se adaugă suma alocată de Consiliul Local, căruia preşedintele Teodorescu i-a adresat mulţumiri.