„Ar trebui să mai avem răbdare, măcar până la 1 iunie, pentru că oricum anul şcolar este compromis”
Primarul municipiului Constantin Hogea susţine că reluarea activităţilor în unităţile de învăţământ ar fi mai potrivită de la 1 iunie. Intervenţia vine în contextul în care autorităţile centrale au luat în discuţie relaxarea restricţiilor impuse în starea de urgenţă de la jumătatea lunii mai.
„Evaluarea unor copii în condiţiile în care ei au pierdut legătura cu şcoala va fi foarte dificilă sau probabil se va merge pe o atitudine de compromisuri. Din acest punct de vedere, poate ar fi oportun ca aceste cursuri să înceapă de la 15 mai cu anumite măsuri de protecţie, cu echipamente, efective de elevi mai mici în clase, dar şi aici depinde dacă şcoala are disponibilităţile necesare. Eu cred că ar trebui să mai avem puţină răbdare, măcar două săptămâni, până la 1 iunie, pentru că oricum anul şcolar din punct de vedere al informaţiei didactice şi al pregătirii elevilor este clar că suferă şi este compromis”, ne-a declarat primarul Constantin Hogea.
Edilul susţine că mare parte din populaţia şcolară a pierdut legătura cu instituţiile de învăţământ.
„Mare parte din populaţia şcolară a pierdut legătura cu instituţiile de învăţământ pentru că nu toată lumea are posibilitatea să facă lecţii online, nici măcar din mediul urban. Eu zic că un maxim de 55% dintre elevii din mediul urban pot să acceseze această modalitate, iar în mediul rural efective întregi de elevi nu îşi pot permite acest lucru”, a precizat primarul Constantin Hogea.
În cazul în care va fi reluată activitatea în şcoli şi universităţi, elevii şi studenţii vor trebui să poarte măşti. De asemenea, pentru a preveni răspândirea cu COVID-19, va exista o triere a elevilor şi angajaţilor prin măsurarea temperaturii înainte să intre în clădire.
„Cu termoscannere nu sunt dotate toate punctele de frontieră de intrare în ţară. La un moment dat s-ar putea să zică ca bugetele locale să aibă disponibilităţi financiare pentru termoscannere, dar aşa cum am mai spus presiunea asupra bugetelor locale este imensă”, a afirmat edilul.
Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, măsuri ce vor putea fi luate după relaxarea restricţiilor impuse în starea de urgenţă. Printre acestea se află purtarea măştilor care va fi obligatorie în şcoli şi universităţi, Guvernul urmând să asigure echipamentul pentru cine nu are.