Abonaţii Tulcea Gaz pot trimite sesizări şi reclamaţii către societate folosind noua adresă de email, primariatulcea@tulceagaz.ro, creată în colaborare cu Primăria municipiului.
„Pentru a răspunde mult mai repede şi mai bine solicitărilor tulcenilor despre distribuţia şi extinderea gazului metan, ultimele modificări legislative sau programul european de finanţare pentru reţele inteligente, am creat împreună cu cei de la Tulcea Gaz o adresă care, pornind de la denumire, responsabilizează ambele instituţii. Primesc foarte multe întrebări, cereri sau reclamaţii care implică încălzirea cu gaz metan, dar fără un parteneriat continuu şi eficient cu antreprenorul care distribuie şi comercializează gazele naturale nu putem spera la o extindere a serviciului în întreg municipiul”, a transmis primarul Ştefan Ilie.
Administraţia locală caută soluţii şi în ceea ce priveşte extinderea reţelei de gaz pe toate străzile municipiului.
„Căutăm soluţii pentru a deveni eligibili în obţinerea de fonduri europene, ca în parteneriat să ne putem extinde, etapizat, dar sigur, pe toate străzile”, a precizat Ştefan Ilie.
De altfel, ieri primarul Ştefan Ilie a fost la Bucureşti, acolo unde a participat la o întâlnire de lucru între reprezentaţii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) şi Ludovic Orban, prim-ministrul României, ministrul finanţelor publice, Florin Cîţu, secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Carmen Moraru şi alţi reprezentanţi ai Guvernului României.
„Municipiul Tulcea poate extinde gazul metan prin accesarea fondurilor europene şi printr-o legislaţie care să permită parteneriatul între autoritate şi distribuitorul privat. Salvarea de la faliment şi buna funcţionare a operatorului agentului termic sunt acţiuni care au contribuit la blocarea dezvoltării oraşului şi nu au produs confortul dorit de locuitori. Am propus soluţii pentru accesarea fondurilor europene, pentru a extinde reţelele de gaz pe termen mediu, iar pe termen lung pentru a construi un sistem energetic eficient şi concurenţial”, a transmis Ştefan Ilie.
În prezent Tulcea Gaz asigură serviciul de distribuţie a gazelor naturale pentru un număr de circa 14.600 de clienţi casnici şi noncasnici din municipiul Tulcea, potrivit unei adrese semnată de directorul general al societăţii, ing. Ion Emil Dragomir.
„Extinderea sistemului de distribuţie în municipiul Tulcea se realizează în acord cu planurile de investiţii anuale, aprobate de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei. Pentru anul 2021, termenul de transmitere este de 1.02.2021, ulterior urmând a fi adus la cunoştinţa persoanelor/instituţiilor interesate, în cadrul procedurilor legale de informare”, se arată în adresa trimisă de Tulcea Gaz, la solicitarea ziarului „Delta”.