Anul acesta nu mai puţin de 16 locuri de joacă din municipiul Tulcea vor fi reabilitate prin Programul de Investiţii Publice, a anunţat primarul Ştefan Ilie.
„Copiii au nevoie de activitate fizică şi socializare, iar oraşul nostru nu le oferă, deocamdată, prea multe posibilităţi. Cartierele sunt sufocate de trafic, maşini parcate, garaje şi construcţii improvizate. În prezent, majoritatea locurilor de joacă sunt nişte insule ale tristeţii: niscaiva echipamente îmbătrânite sau hidoase amplasate haotic în spaţii amenajate precar şi fără viziune. Pentru a stimula dezvoltarea armonioasă a copiilor, aceştia trebuie să-şi petreacă timpul liber într-un cadru agreabil, în care să beneficieze de experienţe plăcute, în condiţii de siguranţă”, a transmis primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.
Spaţiile de joacă ce vor intra în reabilitare sunt cele de pe Strada Alunişului (2 amplasamente), Cartier Lotizare, Cartier E3 (4 amplasamente), Cartier C5, Strada I.L. Caragiale, Strada Navaliştilor, Strada Viticulturii, Neptun, Strada Eternităţii, Strada Grădinarilor, Strada Progresului şi Pelican.