Navele de pasageri care asigură transportul în Delta Dunării şi localitatea Tudor Vladimirescu vor fi relocate, în contextul lucrărilor de reabilitare a falezei. Chiar astăzi, după plecarea navelor conform programului, va fi relocat primul ponton al operatorului Navrom Delta. Şi pontonul navei Civitas care asigură transportul peste Dunăre va fi relocat, însă până la sfârşitul săptămânii trecute nu era stabilită încă noua locaţie de pe faleză.
Potrivit directorului Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome „Administraţia Zonei Libere Sulina”, Dragoş Ioniţă, agenţii economici au fost notificaţi în acest sens.
„Am trimis notificări către toţi agenţii economici care se află în următoarea zonă de atac a frontului de lucru. Este vorba de agenţii din zona de la Transport Public până aproape de Căpitănie şi de la restaurantul La Liman, până la morun. Ei trebuiau să le mute, dar au fost mici probleme cu relocările şi cu amenajarea viitoarelor pasarele. De luni vor începe să se mute în zona de la morun până la poarta Sindicatelor”, ne-a declarat, vineri, directorul AZL Sulina, Dragoş Ioniţă.
Directorul Navrom Delta, Nicolae Chichi, spune că pontonul societăţii va fi mutat pe amplasamentul AFDJ şi APDM.
„Am primit o adresă şi i-am întrebat cine plăteşte această relocare şi ce se întâmplă cu utilităţile. Se pregăteşte terenul ca noi să începem de săptămâna viitoare să mutăm primul ponton. Ne vom muta în zona din faţa Rezervaţiei, pe amplasamentul AFDJ şi APDM, acolo ni s-a oferit o zonă restrânsă în care noi să operăm. S-au turnat sistemele de prindere a pasarelelor şi aşteptăm să vedem partea de degajare, gard, etc. În privinţa energiei electrice, încă nu am primit răspuns. Eu nu îmi permit din banii de pe subvenţie să fac relocări şi lucrări de pontoane. Din 4 pontoane vom rămâne să operăm cu 3, dar vom face faţă. Noi estimăm că luni, după plecarea curse-lor, vom reloca primul ponton. Problema este că dacă azi începe mutarea, a doua zi noi trebuie să plecăm ,pentru că funcţionăm în regim continuu faţă de alte entităţi. Eu nu am înţeles niciodată ce caută pontoanele de la Sulina în Tulcea. Comuna Crişan are un ponton la Tulcea şi mai sunt câteva societăţi comerciale sau firme private care au pontoane de debarcare în Tulcea. Probabil voi face o interpelare în CJ, să vedem ce puncte de lucru sunt aici şi ce operează cei de la Sulina. De fapt este o piraterie în transportul de persoane în Delta Dunării”, a precizat, la sfârşitul săptămânii trecute, directorul Nicolae Chichi.
Directorul Societăţii de Transport Public Tulcea, Dan Bălan, a menţionat faptul că relocarea pontonului navei trebuie făcută în funcţie de mai multe aspecte, precum programul de funcţionare şi zona centrală.
„Având în vedere că se va interveni pe faleză în zona în care funcţionează pontonul Societăţii de Transport Public, am solicitat AZL relocarea acestuia şi să ţină cont că programul este de dimineaţă de la 06.00 până seara la 23.00, că trebuie să funcţionăm undeva în zona centrală, deoarece oamenii trebuie să aibă acces la celelalte mijloace de transport în comun, precum autobuze şi staţii. De asemenea, oamenii au nevoie să ajungă la instituţiile publice din Tulcea, cele mai multe fiind în zona centrală. Trebuie să mai ţină cont că pentru mutare, noi vom întrerupe programul câteva ore şi trebuie să anunţăm călătorii cu o zi înainte. Ni s-a răspuns că încă nu s-a stabilit locul în care vom funcţiona noi. Plata va fi suportată de STP în ceea ce priveşte căratul pasarelei şi al pontonului, dar cred că vom avea un sprijin din partea constructorului şi ne va ajuta cu o macara şi ce mai este necesar”, a spus directorul Dan Bălan.
Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, spune că în ceea ce priveşte plata pentru lucrările de relocare ale pontoanelor, constructorul nu are prins în deviz astfel de fonduri.
„Relocarea pontoanelor se va face de fiecare în regie proprie, pentru că aşa este normal. Contractul CJ cu fiecare entitate spune clar că în momentul în care noi derulăm investiţii de modernizare a portului, relocarea este fără echivoc şi instantanee. Chiar dacă sunt mici doleanţe, nimeni nu poate suporta într-o zonă privată sau cu iz social de stat, o alocare de bani pentru că este ilegal. În al doilea rând, constructorul nu are prins în deviz plata unor mişcări ale privaţilor într-o anumită zonă, ei dorind doar eliberarea frontului de lucru pentru a face lucrarea. Poate oferi un sprijin benevol, dar este altceva. Cred că buna credinţă trebuie să fie la ea acasă în ceea ce priveşte aceste relocări de pontoane şi să nu stăm pe gânduri, pentru că fiecare dintre tulceni îşi doreşte modernizarea portului. Dacă fiecare se împiedică de orice mărunţiş, nu este corect, nici uman nici moral”, ne-a declarat preşedintele Horia Teodorescu.
Prioritatea CJ este asigurarea frontului de acostare pentru transportul în deltă, respectiv pentru Navrom Delta, susţine preşedintele Teodorescu.
„Prioritatea CJ este asigurarea frontului de acostare pentru transportul în deltă, pentru Navrom Delta, fiind cel mai mare operator. Pentru ceilalţi vom încerca să găsim câte un loc care să nu încurce lucrările. În mod special Navrom şi serviciile de importanţă, precum salvarea, aici trebuie să ne gândim noi. Nu cred că va fi niciun impediment. Fiecare consideră că are drepturi mai mari decât le are. Eu cred că noi am fost destul de echilibraţi şi încercăm să împăcăm pe toată lumea până la finalizarea investiţiilor. Am fost somaţi de constructor că au cheltuieli de 7.000 de euro pe zi doar pentru chiria utilajelor şi nu ne putem juca cu faptul că unei persoane îi lipseşte o bucată de sârmă sau un şurub şi nu se poate reloca. Toţi trebuie să facem front comun, agenţi economici, autorităţi şi constructor ca lucrurile să se deruleze într-un ritm bun. Constructorul nu trebuie să piardă lucrările, trebuie să le facă la timp ca să nu mai alunecăm în litigii care nu fac decât să defavorizeze investiţia”, a subliniat Horia Teodorescu.
Lucrările de modernizare a portului şi falezei Dunării au demarat în iulie anul trecut şi erau executate în proporţie de 30-35%, conform datelor publicate de CJ Tulcea în urmă cu câteva zile.
Termenul de finalizare a proiectului executat de asocierea Max Boegl România – Complex Delta Max Bogl Stiftung & Co.KG – Tulcea este 31 decembrie 2022.
CJ Tulcea a semnat în luna mai a anului 2019 contractul de finanţare pentru modernizarea falezei şi a Portului din municipiu, valoarea totală a lucrărilor fiind de circa 40 de milioane de euro.