Demolarea garajelor din municipiu scoate la iveală ingeniozitatea unor tulceni în extinderea spaţiului imobiliar, evident în mod ilegal.
„Pe strada Meduzei, am găsit bucătării sau depozite de iarnă cu subsoluri care întreceau mica rampă a clasicului garaj ante-decembrist unde se reparau maşinile. Erau adevărate spaţii pentru a locui şi a te distra. La unele garaje am descoperit şi camere subterane”, a precizat primarul Ştefan Ilie.
Primarul Ştefan Ilie spune că pe strada Meduzei au fost demolate 43 de garaje şi se lucrează la amenajarea a 70 de locuri de parcare, dar şi a unor spaţii verzi.
„Această soluţie va fi una provizorie pentru câţiva ani, deoarece în această zonă, datorită configuraţiei terenului, se poate crea o parcare supraetajată. Sperăm să putem atrage fonduri europene pentru acest obiectiv”, a declarat primarul Ştefan Ilie.
Reprezentanţii administraţiei locale speră ca în locul garajelor demolate din municipiu să fie construite cu circa 50% mai multe locuri de parcare.
Pe strada Mărăşeşti se demolează în această perioadă 55 de garaje, iar pe strada Merişor alte 17 garaje. În ceea ce priveşte cele 17 garaje de pe strada Merişor, autoritatea locală a menţionat că din cauza acestor construcţii era periclitată modernizarea Grădiniţei nr. 13, aflată în reabilitare cu fonduri europene.
Referindu-se la parcările pentru turişti, primarul a menţionat că una dintre ele, cea care ar urma să aibă circa 400 de locuri, se află în procedură de licitaţie, în timp ce o alta, situată în faţa combinatului de alumină, ar putea fi finalizată cât mai curând.
„Sunt circa 150 de locuri de parcare, poate 200. Şi acum pot parca acolo, dar nu există condiţii de siguranţă pentru maşinile lor, iar noi vrem să le oferim aceste condiţii”, a spus primarul Ştefan Ilie.
Direcţia de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului (DIAP) Tulcea a notificat, până la jumătatea lunii iulie, 82 de persoane care trebuie să îşi desfiinţeze garajele în termenul prevăzut, în caz contrar aceştia riscă să fie amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 100.000 lei.
În municipiul Tulcea, DIAP are în derulare 1.778 de contracte pentru garaje.