Lucrările de restaurare şi conservare a Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea sunt finalizate în proporţie de 80%, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu.
„În scurt timp, acest obiectiv finanţat prin mecanismul ITI, ne va purta prin colecţiile sale pe urmele istoriei acestui judeţ cu o comunitate multietnică şi va completa lista atracţiilor locale cu încă un obiectiv turistic emblematic. Turismul cultural atrage un număr din ce în ce mai mare de turişti, iar împreună cu Delta Dunării, judeţul Tulcea este una dintre cele mai ofertante destinaţii de vacanţă din România”, a transmis preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
Investiţia realizată de Consiliul Judeţean Tulcea are o valoare totală de 18,7 milioane de lei şi este finanţată aproape integral din fonduri europene nerambursabile.
Grupurile ţintă ale proiectului sunt locuitorii municipiului Tulcea, dar şi aproximativ 48.000 de turişti care vizitează oraşul, structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi populaţia şcolară. Circa 10.000 de vizitatori vor beneficia de un muzeu restaurat şi modernizat (reprezentând turişti români şi străini care tranzitează municipiul Tulcea, şcolari, populaţia locală).
Muzeul de Artă Populară şi Etnografie din municipiul Tulcea funcţionează în fostul sediu al Băncii Naţionale a României, construit între anii 1924 şi 1927. Edificiul poate fi considerat un exemplar reuşit al arhitecturii moderne edificate pe valorile celei tradiţionale care a marcat prima parte a secolului trecut.