Peste 66% dintre antreprenorii români susţin creşterea salariului minim brut în anul 2022, iar 33% spun că ar trebui să rămână la nivelul actual, potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR).
CNIPMMR a realizat un studiu pentru a vedea care este opinia antreprenorilor din România, care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum servicii, comerţ şi producţie, despre creşterea salariului minim brut în anul 2022.
Secretarul general CNIPMMR, Sterică Fudulea, spune că majoritatea antreprenorilor au fost de acord că trebuie să existe o creştere a salariului minim pe economie cu 200 de lei, bani pe care angajaţii să nu fie nevoiţi să-i împartă cu statul.
„Suntem conştienţi de faptul că şi angajaţii suferă, pe lângă faptul că şi noi, angajatorii, suferim din cauza acestor scumpiri din ultima perioadă. Majoritatea antreprenorilor au fost de acord că trebuie să existe o creştere a salariului minim cu 200 de lei. Propunerea noastră a fost să avem o creştere cu 200 de lei a salariului minim pe economie, dar cu condiţia îngheţării contribuţiilor salariale la cele de 2.300 de lei. Este o necesitate a creşterii salariului minim pe economie şi acest lucru îl spunem noi, angajatorii, dar condiţia ar fi ca banii să rămână în buzunarul angajaţilor şi să nu fie nevoiţi să-i împartă cu statul, aşa cum este acum. Dacă ar exista o creştere de 200 de lei, ştim foarte bine că angajatul va încasa în jur de 110 lei şi statul 90 lei. Acest salariu minim are o componentă socială, deşi nu este antreprenorială ideea. În mod normal nici n-ar trebui să existe acest salariu minim pe economie, ci ar trebui să fie un efect şi o negociere între munca prestată şi realizările profesionale”, ne-a declarat secretarului general al Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Sterică Fudulea.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.