Primarul Ştefan Ilie trage un semnal de alarmă asupra creşterii numărului de cazuri COVID în municipiul Tulcea şi roagă populaţia să se vaccineze.

„Numărul persoanelor care se infectează cu SARS-CoV-2 din municipiul Tulcea creşte continuu, iar numeroase cazuri foarte grave de îmbolnăviri ajung la spitalul judeţean care nu mai are locuri la ATI. Astăzi (n.r.-joi) suntem la 5,57 în timp ce acum mai puţin de o săptămână eram la jumătate. E grav! Din 12 persoane care ajung în stare gravă doar 2 sunt vaccinate şi acestea cu comorbidităţi foarte mari care nu au permis formarea de anticorpi prin vaccin. Vă rog să vă vaccinaţi şi să contribuiţi la îmbunătăţirea sănătăţii noastre. Purtaţi mască şi protejaţi-vă! Tulceni nevinovaţi mor. Puteţi să mă înjuraţi cât vreţi, dar aceasta este crunta realitate. Învingerea bolii depinde de noi toţi! Ne vom vaccina urgent!”, a transmis ieri primarul Ştefan Ilie.

La rândul său, Nicolae Topoleanu, prefectul judeţului Tulcea, speră ca personalul serviciilor deconcentrate cât şi populaţia să asculte comunicatele Ministerului Sănătăţii privind vaccinarea.

„Vaccinarea este la latitudinea fiecăruia. Noi încercăm să convingem colegii din instituţiile deconcentrate şi populaţia să se vaccineze pentru siguranţa noastră, a tuturor, prin respectarea măsurilor de prevenţie, verbal, cu rugămintea de a asculta comunicatele Ministerului Sănătăţii care sunt pline de adevăr şi reflectă realitatea”, ne-a declarat Nicolae Topoleanu.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.