Aproape 400 de elevi tulceni s-au înscris la cea dea doua ediţie a concursului „Dobrogea, pământ românesc”, organizat de Consiliul Judeţean Tulcea, pentru a marca Ziua Dobrogei, sărbătorită în fiecare an pe data de 14 noiembrie.
Cei mai talentaţi nouă tineri tulceni înscrişi la ediţia din acest an a concursului au fost premiaţi de către Dumitru Mergeani, administrator public al judeţului Tulcea, în cadrul festivităţii de premiere ce a avut loc ieri la sala Mihail Kogălniceanu.
„Nu mă aşteptam să avem atât de mulţi participanţi şi este o bucurie pentru noi, ca organizatori, că aproape 400 de elevi au depus proiecte în cadrul acestui eveniment, respectiv poezii, cântece, machete, picturi, desene, fiecare categorie regăsindu-se în lista premianţilor. Ne bucură, de asemenea, faptul că tinerii sunt prezenţi mereu în activităţile organizate de Consiliul Judeţean Tulcea. Tema concursului de faţă este revenirea Dobrogei la Patria Mamă, acum 143 de ani. Nu în ultimul rând, mă bucură faptul că înaintea conceperii acestor lucrări, v-aţi interesat şi aţi aflat semnificaţia acestui eveniment atât de important pentru noi. Vă mulţumesc pentru participare, mulţumesc părinţilor, profesorilor şi vă aşteptăm cu drag şi la următoarele concursuri pe care le vom organiza online. La mulţi ani, Dobrogea!”, a transmis Dumitru Mergeani, administrator public al judeţului Tulcea.
Festivitatea de premiere a fost deschisă de Lavinia Ţandără, de 8 ani, din Jijila, care a interpretat melodia „Ţi-am zis verde simonic”, urmată de Maria Denisa Tanur, de 10 ani, din Cerna, care a interpretat melodia „Du-mă, dorule, mai tare”.
După cele două mici artiste, Livia Neculai, în vârstă de 13 ani, de la Şcoala „Nifon Bălăşescu”, a recitat poezia „Septet pentru Dobrogea”, o creaţie proprie inedită, referitoare la toate frumuseţile spaţiului dobrogean.
Sebastian Marian Leonte, în vârstă de 17 ani, elev la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea, a vorbit despre construcţia statului român modern, realizând o incursiune în istorie, de la momentul 1859 (Mica Unire) şi până la 1918 (Marea Unire), subliniind importanţa cunoaşterii istoriei pentru contemporaneitate.
Astfel, Marele Premiu a fost obţinut de Maria Dumitru, de 16 ani, de la Şcoala Gimnazială Casimcea. Premiul I a fost obţinut de Sebastian Marian Leonte, de 17 ani, de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”. Cel de-al II-lea premiu a fost câştigat de Livia Neculai, de 13 ani, de la Şcoala Gimnazială Nifon Bălăşescu, iar premiul al III-lea a fost obţinut de Carmen Ciobanu, de 13 ani, de la Şcoala Gimnazială Casimcea.
Mădălina Elena Bălaşa, de14 ani, de la Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea şi Popa Ştefan, în vârstă de 6 ani, de la Centrul „Pelican” Tulcea au obţinut menţiuni.
Maria Denisa Tanur, de 10 ani, de la Şcoala Gimnazială „Panait Cerna”, dar şi Lavinia Ţandără, de 8 ani, de la Şcoala Gimnazială Jijila au primit premii speciale, iar premiul de originalitate a fost acordat lui Alexandru Sorin Tăuşean, 14 ani, Şcoala Gimnazială Greci.
Festivitatea de premiere a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Tulcea.