Primăria Tulcea a achiziţionat prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, servicii de expertiză tehnică, urmând faza Documentaţiei de Autorizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI), pentru eficientizare energetică pentru mai multe blocuri din municipiu.
„Începem din zona centrală, mergem spre Gării, strada Unirii, Spicu, Belvedere, Babadag. Expertiza tehnică durează circa o lună de zile, după care urmează faza DALI şi aşteptăm să se deschidă Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a contracta finanţarea”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.
Preşedintele Asociaţiei Nr. 6, Nicolae Barbu, s-a aflat luni pe teren împreună cu specialiştii care se vor ocupa de expertiza tehnică.
„Noi am predat în primă fază şase blocuri care vor intra la expertiză tehnică. Se face şi cadastru pe fiecare bloc şi cu această ocazie vom avea cartea tehnică a blocurilor, ceea ce nu are nimeni în oraş. Eu am optat pentru şarpantă şi au zis că ar fi şi ei de acord, dar urmează să decidă”, a spus preşedintele Nicolae Barbu.
Peste 30 de asociaţii de proprietari din municipiu au depus la Primăria Tulcea documentaţia necesară pentru reparaţia şi eficientizare energetică a 75 de scări de bloc din municipiu, a anunţat luna aceasta primarul Ştefan Ilie.
Reabilitarea va aduce apartamentelor plus valoare financiară, siguranţă şi confort prin reparaţii ale subsolului, ale instalaţiilor, conductelor, faţadelor, scărilor, tavanelor, rosturilor, acoperişului, înlocuiri ale liftului, izolarea termică a pereţilor, înlocuirea sau reparaţia tâmplăriilor existente, a spaţiilor comune şi refacerea teraselor.
Pentru blocurile aflate acum în reparaţii, proprietarii participă cu 25% şi vor plăti în rate, aproximativ 53 lei pe lună pentru o garsonieră şi 85 lei pe lună pentru un apartament cu două camere, timp de 10 ani.