Doi farmacişti din municipiul Tulcea s-au lovit ieri cu pumnii şi picioarele chiar în timpul programului de lucru. Incidentul a fost sesizat autorităţilor prin apel la 112 de către farmacista şefă, care a solicitat sprijinul jandarmilor.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au găsit un bărbat în vârstă de 51 de ani care prezenta zgârieturi la nivelul feţei. Acesta a declarat faptul că a avut un schimb de replici cu colega sa, atenţionând-o cu privire la modul în care schimbă bancnotele mai mari în bancnote mai mici. De aici nu a fost decât un pas până la jigniri, ameninţări şi lovituri între cei doi.
„Cei doi şi-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, fiind necesară intervenţia jandarmilor, întrucât nimeni nu a reuşit să-i despartă pe cei doi. Cei implicaţi în scandal au refuzat acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al IJJ Tulcea.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.