Asociaţiile şi cluburile sportive din municipiu încă pot depune propuneri pentru competiţiile organizate în cadrul evenimentului „Săptămâna Sportului Tulcean”, programat în perioada 5-11 septembrie, organizat de Primăria Tulcea.
„Săptămâna Sportului Tulcean va fi o săptămână dedicată sportului. Se vor desfăşura competiţii pe mai multe ramuri sportive, încă aşteptăm propuneri ale cluburilor şi asociaţiilor sportive din oraş, sperăm ca până pe 15 martie să avem lista finalizată şi programul stabilit. Cu siguranţă, vom avea triatlon, maraton, volei, baschet, tenis de masă, box, arte marţiale, probabil şi şah. Curând, toate detaliile vor fi puse la punct”, ne-a declarat Ion Boncea, consilierul pe sport al primarului Ştefan Ilie.
Tot în luna septembrie, în municipiu va fi organizat un alt eveniment sportiv de anvergură, intitulat „Săptămâna Europeană a Sportului-Be Active”, în cadrul căruia, indiferent de vârstă, mediul social sau formă fizică, tulcenii sunt invitaţi la mişcare.
„Săptămâna Europeană a Sportului-Be Active este un eveniment al Comisiei Europene, se petrece în toată Europa şi se desfăşoară anual, în perioada 23-29 septembrie. Activităţile sportive sunt specifice sportului de masă, nu celui de performanţă. <<BeActive>> promovează mişcarea, sănătatea, sporturile cunoscute de toată lumea sau jocuri deja uitate. Orice mişcare fizică este apreciată în Săptămâna Europeană, dar şi în general”, a precizat Ion Boncea.
În cursul celor două săptămâni dedicate sportului, tulcenii vor avea ocazia de a participa la activităţi precum programe de exerciţii în parcuri, turnee şcolare, jocuri, plimbări şi tururi cu bicicleta şi multe altele.
Evenimentele au ca scop încurajarea spiritului competiţional, a unui mod de viaţă sănătos şi promovarea unor valori ca fair-play, prietenie, spirit de echipă etc.