Elevii din sistemul de învăţământ primar, gimnazial şi liceal din municipiu beneficiază de la începutul acestei luni de cursuri gratuite de învăţare a înotului, organizate în incinta Bazinului didactic de înot, informează Primăria Tulcea.

Elevii doritori au la dispoziţie 10 şedinţe pe an, de luni până vineri, între orele 15.00 – 16.00. Cursurile vor fi asigurate de antrenorii Simion Ştefan, Oana Ştefan, Mihai Ivanov şi Alexandru Ivanov, Ştefan Iani.

„Printr-o înţelegere cu antrenorii, cursurile vor fi gratuite pentru elevi şi Primărie. După o perioadă pandemică în care am avut bazinul închis, se impunea o astfel de facilitate. În timpul anului şcolar copiii nu au cum să frecventeze prea mult bazinul de înot, însă acum o pot face, fiind în activitate extraşcolară. De la 1 septembrie bazinul va intra în reparaţie”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

Programările se fac la administratorul Bazinului didactic de înot la numărul de telefon 0747.022.094.

Printre efectele benefice ale înotului pentru copii se numără întărirea sistemului imunitar, creşterea capacităţii de efort, stimularea reflexelor primare, adaptarea la mediul acvatic, corectarea unor probleme de sănătate, dezvoltarea calităţilor motrice: viteză, îndemânare, rezistenţă, forţă şi multe altele.

Bazinul de înot din Tulcea a fost dat în folosinţă în urmă cu aproape 10, săptămânal câteva sute de copii beneficiind de cursuri de iniţiere.