Lucrările de înlocuire a Cazanului de Apă Fierbinte (CAF) al societăţii Energoterm vor începe la sfârşitul acestei luni, în prezent fiind achiziţionată noua  instalaţie de producere a agentului termic, potrivit viceprimarului George Şinghi.

„Se aşteaptă autorizaţia de construire, iar lucrările vor începe la sfârşitul acestei luni. S-au procurat cele trei cazane şi au termene de livrare bune la toate materialele, deci suntem în grafic cu livrările şi montajul. Lucrările vor fi executate de o firmă din Sibiu”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.

Cazanul de Apă Fierbinte al Energoterm este unul dintre factorii care generează societăţii cele mai mari pierderi, fiind supradimensionat prin raportare la numărul actual de consumatori. Acesta va fi înlocuit cu alte trei cazane ce vor avea un consum mai mic.

În luna iulie Primăria Tulcea a semnat contractul de achiziţie a proiectului tehnic şi execuţiei pentru înlocuirea CAF-ului cu o instalaţie nouă de producere a agentului termic.

Contractul a fost adjudecat de Baltur Sib SRL din Sibiu pentru suma de 7.998.000 lei. Cazanul de apă fierbinte existent, care datează din 2004, de capacitate de 50 Gcal/h, va fi înlocuit cu 3 cazane care însumează 20 MW. Termenul de finalizare şi punere în funcţiune a instalaţiei este 1 noiembrie.

Unul dintre avantajele înlocuirii CAF-ului este că nu va mai fi necesară achiziţia de certificate verzi, acest aspect generând o economie de 1 milion de euro anual.

Energoterm mai are în prezent circa 7.000 de abonaţi, din care aproximativ 3.300 la Cazanul de Apă Fierbinte, iar tulcenii vor în continuare să renunţe la serviciile furnizorului. Un număr de 410 cereri de debranşare au fost depuse la Energoterm anul acesta.

Înfiinţată în luna iulie 2005, societatea Energoterm SA are ca acţionar majoritar Consiliul local al municipiului Tulcea şi este singurul furnizor de agent termic în sistem centralizat din Tulcea.

Primăria Tulcea mai are în derulare un proiect de modernizare a centralelor termice de cartier, care se află în procedură de licitaţie.