Slujbele se mută în sediul fostului Tribunal, dacă se obţin avizele necesare.
Preoţii de la Parohia Sfântul Gheorghe din municipiul Tulcea vor ţine slujbele bisericeşti la parterul fostului Tribunal de pe strada Păcii, pe perioada în care lăcaşul va intra în restaurare, lucrările fiind estimate a începe în luna septembrie.
Mutarea va fi posibilă după ce un proiect de hotărâre a fost votat ieri de consilierii locali, care prevede darea în folosinţă gratuită Parohiei Sfântul Gheorghe a imobilului, teren şi construcţie, în suprafaţă de 198,01 mp, aparţinând domeniului public al municipiului situat la parterul fostului Tribunal, pentru asigurarea continuităţii serviciului divin public pe durata lucrărilor de consolidare şi restaurare a lăcaşului de cult.
Potrivit preotului Ionuţ – Raul Grosu din cadrul Parohiei Sfântul Gheorghe, spaţiul va fi igienizat şi vor fi aduse câteva icoane, urmând ca slujbele să se desfăşoare acolo în zilele de miercuri, vineri şi duminică.
„Avem nevoie doar de o parte din spaţiul de la parter, acolo unde erau sălile de judecată. Ne-am gândit că ar fi potrivit să ne desfăşurăm cultul doar pe perioada cât biserica va intra în restaurare, pentru că noi am câştigat un proiect cu finanţare europeană pentru consolidare şi reincludere în circuitul turistic. Fiind lucrări de amploare, se va săpa şi se va face subzidire, se va curăţa pictura, catapeteasma. În acea perioadă de câteva luni sau un an nu vom putea sluji în interior şi ne-ar fi de mare folos să ne desfăşurăm activitatea acolo. Vom igieniza spaţiul, vom pune câteva iconiţe şi ne vom desfăşura cultul aşa cum o facem şi la casele credincioşilor atunci când suntem invitaţi. Nu va fi o transformare a clădirii, nici structurală, nici compartimentală. Ne vom deplasa acolo în zilele când avem slujbă, respectiv miercuri, vineri şi duminică”, ne-a declarat preotul Ionuţ – Raul Grosu.
De altfel, ieri, în timpul şedinţei de Consiliu Local, preotului Grosu i s-au cerut explicaţii cu privire la numărul enoriaşilor care participă de obicei la slujbe, consilierul PSD Anca Suhov atrăgând atenţia asupra faptului că imobilul se află într-o stare improprie de funcţionare.
Consilierul local PSD Andaluzia Luca a ridicat problema existenţei unei hotărâri de guvern prin care se stabileşte destinaţia de sediu al Serviciului Impozite şi Taxe Locale pentru fostul Tribunal, dar şi starea clădirii.
„În ceea ce priveşte partea de legalitate, din păcate nu a reuşit nimeni să ne explice la comisie. Avem o hotărâre de guvern din 2015 prin care se aprobă transmiterea imobilului Tribunal Tulcea din domeniul public al statului şi din administrarea Tribunalului în domeniul public al municipiului Tulcea în vederea utilizării acestuia ca sediu al Serviciului Impozite şi Taxe Locale. Eu văd o schimbare de destinaţie, iar pareta juridică o să ne dea explicaţii ca să ne convingă că este bine ceea ce facem. La fel cum a zis şi colega mea, doamna arhitect Anca Suhov, clădirea este într-o stare degradată. Nu cred că cineva de la DIAP a intrat în clădire înainte să facă aceste documente. Sunt foarte multe lucruri de reparat şi amenajat pentru ca dumneavoastră să puteţi desfăşura un serviciu divin acolo. Noi nu ne împotrivim să vă venim în sprijin, dar am fi vrut să găsim alte variante, ca noi să nu ne asumăm un accident. De exemplu, nu ştiu unde aprindeţi lumânările şi dacă le mai aprindeţi pe acolo. În al doilea rând vrem să ne asigurăm că nu facem o greşeală încălcând o hotărâre de guvern”, a precizat Andaluzia Luca.
Primarul Ştefan Ilie a explicat faptul că slujbele nu vor putea fi oficiate în sediul fostului Tribunal până când nu se vor obţine acordurile şi avizele instituţiilor competente.
„Hotărârea de Guvern nu impune neschimbarea destinaţiei, ea arată pentru ce a fost dată. Noi nu schimbăm destinaţia. Părintele şi enoriaşii nu vor putea oficia serviciul acolo până când nu vor obţine acordurile şi avizele de la instituţiile care dau acces la aprinderea lumânărilor sau la alte tipuri de activităţi acolo. Nu în totalitate veţi fi afectat de oficierea serviciului religios. Sunt convins că doar în anumite etape ale acestor lucrări nu se vor putea face servicii religioase. De regulă, aceste lucrări sunt lăsate spre final. Clădirea se încercuieşte, se consolidează, se lucrează pe etape şi vor exista puţine momente din întregul proces de construcţie în care dumneavoastră veţi fi lipsiţi de vreo sală din interiorul bisericii”, a spus Ştefan Ilie.
Preotul Ionuţ – Raul Grosu a menţionat faptul că numărul credincioşilor care vor veni la slujbe în noua locaţie este posibil să se diminueze.
„Ne vom restrânge ca şi activitate şi nu vom mai putea funcţiona cu un număr mare de credincioşi. Probabil ei singuri se vor retrage prin a mai veni la biserică, pentru că şi dânşii vor considera că nu este cel mai potrivit loc, însă nu putem să ne sustragem de la această datorie a noastră. Până când nu vom pune toate lucrurile la punct, nu vom funcţiona acolo”, a explicat preotul Ionuţ – Raul Grosu.
În final, proiectul a fost adoptat cu 14 voturi pentru şi 7 abţineri din partea consilierilor PSD.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.