Primele platforme subterane de colectare selectivă a deşeurilor au fost amenajate în cartierul Dallas, iar Primăria Tulcea va continua proiectul de digitalizare a serviciului public de gestionare selectivă şi în alte zone ale municipiului.

„Amenajarea platformelor subterane pentru colectarea deşeurilor în zona Dallas, în valoare de 48.703 euro, este primul proiect pentru modernizarea şi digitalizarea serviciului public de gestionare selectivă. S-au montat coşurile de inserţie, sistemul hidraulic la platforma 1, partea superioară a platformei 3 şi se pregăteşte locul platformei 2″, a transmis primarul Ştefan Ilie.

Din bani europeni, se vor achiziţiona şi instala alte 100 de platforme digitalizate.

Se vor monta platforme subterane  în zonele turistice şi centrale, unde nu există loc sau unde nu este estetic să fie amplasate celelalte tipuri de containere, potrivit primarului.

„În Dallas avem un program pilot pe care l-am luat după exemplul mai multor oraşe, printre care Reşiţa, Oradea şi Cluj pentru care am depus proiect pe PNRR. Platformele sunt digitalizate, iar cei de la Servicii Publice le accesează cu telecomandă şi le ridică. La noul proiect unde sunt 100 de insule vor fi de tonaj şi mai mare. La fiecare fracţie se colectează câte o tonă la un metru cub, pe când cele pe care le punem noi sunt mult mai mari. Vom încerca să obţinem cât mai multe avize, mai ales în zonele centrale sau în cele în care se plimbă turiştii. Încercăm să găsim soluţiile cele mai optime pentru că aceste platforme îngropate aduc cea mai multă curăţenie în jur”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.

În ceea ce priveşte platformele supraterane, acestea  vor deservi în medie 200 de locuitori/locuinţe, compuse din containere protejate faţă de accesul neautorizat, acţionate prin card şi care includ un modul GSM pentru transmisia şi citirea de informaţii.

„Pentru zona de blocuri vor fi nişte sisteme de colectare care sunt funcţionale în multe alte oraşe ale ţării şi în străinătate, care se monitorizează cu ajutorul camerelor video şi intrare pe cartelă. Atât locatarul cât şi un străin, vor fi văzuţi dacă aruncă pe lângă. Au o capacitate mult mai mare, iar în teorie ar trebui să nu mai ajungem să avem gunoiul pus lângă, decât dacă vrea cineva să o facă intenţionat şi acela va fi prins”, a spus Ştefan Ilie.

Cele 100 de insule ecologice digitalizate care vor fi montate în mai multe zone ale oraşului, în cartiere precum Vest, E3, Dallas, Lotizare, I.L. Caragiale şi principalele artere din municipiu.

Obiectivul insulelor ecologice informatizate este de a colecta şi reintroduce în circuitul de producţie o cantitate cât mai mare de materiale reciclabile şi de a scădea semnificativ cantitatea de deşeuri reziduale depozitate în final la groapa de gunoi a oraşului.

Investiţia are o valoare nerambursabilă de 1.849.928 euro, inclusiv TVA, obţinută de Primăria Tulcea din fonduri europene.