Ieri, în Piaţa Civică s-a dat startul Târgului Expoflora, un eveniment ce fură privirea tulcenilor. Un număr de 31 de producători de flori şi meşteri populari din 11 judeţe dau culoare şi mireasmă oraşului nostru până duminică.

Zeci de tulceni au ieşit ieri dis de dimineaţă din casă, unii pentru a-şi delecta privirea, iar alţii pentru a-şi îmbogăţi grădinile cu unele dintre cele mai variate sortimente de flori.

Printre producătorii prezenţi la  expoziţia dendro-floricolă cu vânzare „Expoflora” se află Vasile Bîgu din judeţul Vaslui, care oferă publicului o plantă mai specială, cactusul.

„Am adus la târgul organizat de Primăria Tulcea mai multe soiuri de plante suculente şi cactuşi. Am în jur de 5.000 de exemplare şi peste 900 de soiuri, dar nu am putut să le aduc pe toate, deoarece mi-ar fi trebuit două TIR-uri. Fac acest lucru de 30 de ani. Prima dată am avut un singur cactus care mi-a plăcut şi îl am acasă, de 1,5 metri ca diametru. L-am găsit pe stradă aruncat de cineva căruia probabil nu i-a mai plăcut pentru că devenise prea ţepos. M-am decis să îl iau acasă şi am văzut că începe să facă pui, pe care i-am replantat. Apoi am decis să îi iau pereche şi aşa am ajuns la 5.000 de exemplare. Cine este pasionat ca mine îi cumpără, alţii nu vor pentru că se înţeapă şi nu aduc noroc în casă. Cactusul este tot o floare. Chiar dacă sunt ţepoşi, unii fac flori. Acum 30 de ani, când m-am documentat şi am văzut câte soiuri există, am rămas surprins şi am început să îi adun. Toţi îmi sunt dragi. De atunci am adunat câte unul, câte unul, până când am început să ofer şi celor care sunt adepţii plantelor suculente, exotice. Pe mine mă atrag ţepoşii. Îi înmulţesc acasă sau din seminţe care se găsesc în comerţ”, ne-a spus Vasile Bîgu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.