Până la sfârşitul acestei luni, turiştii care ajung în Tulcea pot parca gratuit în parcarea de tip „park and ride”, de la marginea oraşului, lângă combinatul de alumină.
Parcarea de pe strada Isaccei are o capacitate de 136 de locuri, este monitorizată video, are în imediata vecinătate o staţie de autobuz, iar preţurile practicate sunt de trei ori mai mici decât cele din alte zone ale oraşului.
„Recepţia a fost făcută săptămâna trecută, iar acum poate fi folosită. În şedinţa de luna aceasta vom avea un proiect de hotărâre pentru a o preda către Direcţia de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului, iar până atunci este gratuită şi nu se va taxa parcarea. Este prevăzută cu sistem de supraveghere şi alarme. Noi am anunţat că cei care vor să vină pot parca acolo fără probleme. Chiar dacă preţurile sunt afişate, vor vedea că nu au cum să plătească, iar maşina lor este în siguranţă. Staţia de autobuz este în vecinătate sau pot pleca mai departe cu un taxi”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
Cea de-a doua parcare similară va fi tot pe strada Isaccei.
„Pentru cea de a doua parcare de acest fel mai avem de obţinut un aviz de la Transgaz pentru că acolo se află o conductă. Am înaintat documentaţia către Transgaz, care săptămâna aceasta va avea un comitet pentru avizare. După ce primim avizul, vom demara licitaţia pentru execuţie, deoarece proiectarea o avem”, a precizat primarul Ştefan Ilie.
Pentru staţionarea timp de o oră în parcarea de pe strada Isaccei, proprietarii de autovehicule vor plăti, pentru două ore, doi lei, iar pentru patru ore, trei lei.
Consilierii locali au decis, recent, modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de parcări din municipiu, iar printre completările aduse a fost introducerea unui abonament anual pentru acest tip de parcare în valoare de 600 de lei.
Regulamentul mai prevede posibilitatea de a parca pentru 24 de ore în orice zonă amenajată special contra sumei de 20 de lei, posibilitatea de a parca pentru o săptămână, contra sumei de 100 de lei, şi introducerea unui abonament anual 24h/24h, contra sumei de 1.500 de lei.
În unele parcări private de la marginea oraşului Tulcea, tariful practicat pentru o oră de staţionare este de 5 lei, opt ore de staţionare fiind taxate cu 20 de lei, iar 24 de ore, cu 30 de lei. În plus, parcarea privată are şi două staţii electrice de încărcare.
De-a lungul anilor, în sezonul estival, parcările din municipiu s-au dovedit a fi neîncăpătoare pentru turiştii care ajung în Tulcea cu autoturismele personale şi le lasă aici pentru a urca la bordul navelor şi a ajunge în satele Deltei pentru a-şi petrece vacanţa.
Investiţia finalizată anul acesta de Primăria Tulcea este prima de tipul „park&ride” din municipiu.