Pasagerii care s-au aflat ieri în cursa Navrom Tulcea- Periprava au putut coborî la Chilia Veche, după ce societatea de transport naval a găsit o soluţie provizorie.
Directorul Societăţii Navrom Tulcea, Nicolae Chichi, afirmă că, pentru moment, s-a realizat o pasarelă din lemn pentru debarcarea-îmbarcarea pasagerilor.
„În cursul zilei de marţi am avut o echipă care s-a deplasat la Chilia şi a constatat pagubele produse, iar miercuri aceeaşi echipă a mers din nou la faţa locului, pentru a improviza o pasarelă din lemn, astfel încât la ora la care era programată debarcarea, toţi cei 19 pasageri din Chilia să poată coborî în staţie, în deplină siguranţă. Am improvizat o cale de acces cu avizul Autorităţii Navale Române şi al Căpităniei Zonale Tulcea, pentru că pontonul este fixat de mal”, ne-a declarat Nicolae Chichi.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.