„Aţi blocat dezvoltarea oraşului, iată şi confirmarea celor de la BERD”

În şedinţa Consiliului Local de ieri, primarul Constantin Hogea a prezentat răspunsul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în ceea ce priveşte refuzul exprimat de consilieri luna trecută privind accesarea creditului.

„Răspunsul este ferm şi extrem de delicat. Noi nu am înţeles nimic din tot acest lucru, am transpus pur şi simplu electoral, căci acesta este motivul, de ce să o facă Hogea şi să aibă el câştig de imagine, mai bine să îl blocăm. Aţi blocat dezvoltarea oraşului, iată şi confirmarea celor de la BERD. Adresa se încheie mulţumindu-ne pentru colaborare, iar  în opinia mea aici se termină discuţia cu BERD. Vă felicit, stimaţi consilieri, pentru performanţa extraordinară de care aţi dat dovadă când aţi respins acest contract de prefinanţare!”, a declarat primarul Constantin Hogea.

Scrisoarea semnată de Venera Vlad, director asociat,  Infrastructura Europa, BERD către Primăria Tulcea

„Îmi pare rău că s-a ajuns la acest rezultat, a fost chiar un efort susţinut din partea noastră să promovăm proiectul în BERD. Dar dincolo de efortul nostru şi al primăriei consider că era o oportunitate pentru realizarea acestui proiect important pentru oraşul Tulcea şi pentru comunitate; un proiect care deschidea perspective reale de dezvoltare în regiune.

Într-o oarecare măsură pot să înţeleg rezerva Consiliului Local în a-şi asuma această finanţare înainte de alegeri, dar este păcat că se reduce totul la ideea de împrumut. Su-portul BERD este ceva mai mult decât atât. Între altele, investiţia BERD reprezintă o garanţie că proiectul chiar se realizează într-un interval de timp rezonabil şi la un cost optim. Ca şi procedură, după semnarea unui Pre-Acord, BERD angajează experţi pentru a analiza proiectul în de-taliu – cum se justifică fiecare componentă de investiţie, dacă este fezabilă şi oportună, dacă estimarea costurilor este adecvată etc. Urmare a acestei evaluări, proiectul poate su-feri unele modificări care sunt discutate cu reprezentanţii primăriei şi, în final, Consiliul Local este chemat să aprobe o investiţie fezabilă (din punct de vedere tehnic, financiar, instituţional, operaţional etc.), ca parte din Acordul de împrumut. În altă ordine de idei, discuţia despre termenii finanţării împrumutului (care sunt oricum avantajoşi) este puţin neadecvată în condiţiile în care BERD angajează asistenţă în valoare de aprox. 500 mii euro pentru revi-zuirea şi pregătirea proiectului în vederea implementării, dar şi pentru promovarea turismului în regiunea Tulcea – Delta Dunării (obiectiv care excede investiţia propriu-zisă); această asistenţă este nerambursabilă pentru primărie. Nu în ultimul rând, accesarea unui împrumut BERD de către Primăria Tulcea înseamnă creşterea bonităţii instituţiei faţă de alţi investitori în viitor, creşterea vizibilităţii viziunii în context internaţional, dar şi o şansă de instruire, dezvoltare şi motivare pentru angajaţii primăriei.

Vă mulţumim pentru colaborare”, se arată în scrisoare.

În urma prezentării răspunsului oficialilor BERD, nici un consilier local nu a făcut comentarii pe marginea documentului.

Proiectul de hotărâre privind Preacordul de finanţare al creditului accesat de Primăria Tulcea de la BERD a fost respins luna trecută de consilierii locali, având doar un singur vot pentru, cel al consilierului liberal Şacu Stere, de altfel singurul care a susţinut că este o oportunitate imensă pentru municipiul Tulcea. Restul consilierilor locali şi-au exprimat vehement refuzul privind accesarea creditului.

Împrumutul de 14 milioane de euro ar fi utilizat astfel: 7 milioane de euro pentru reabilitarea străzilor din centrul oraşului, 4 milioane de euro pentru construirea unei parcări cu 320 de locuri şi 3 milioane de euro pentru reabilitarea Colegiului Dobrogean „Spiru Haret”.