Thea Marinov şi Sabina Mihalache sunt cele două absolvente de la Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” care au obţi-nut mediile cele mai mari din judeţ la examenul de Bacalaureat. Thea a fost notată cu media 9,93, iar Sabina cu media 9,85.

Dacă Thea Marinov vrea să urmeze Medicina, Sabina Mihalache a ales Dreptul. Ambele au terminat Ştiinţe Sociale, fiind colege de clasă.

„Sincer, m-am pregătit destul de mult şi nu pot să spun că mi s-a părut foarte greu, poate şi pentru că am avut destul de multă motivaţie şi am încercat să învăţ cât mai mult chiar dacă eram sigură că unele opere nu vor pica, dar la română nu mi s-a părut atât de greu. “, a subliniat Thea Marinov.

Şi pentru Sabina a fost un examen cu o dificultate medie.

„Anul acesta m-am focusat doar pe şcoală, iar de la începutul acestui  an şcolar toate activităţile extra mi le-am oprit. Perioada următoare o să mă ocup de admitere în special. Am reuşit să îmi aloc foarte bine timpul pentru fiecare materie în parte, să mă organizez şi să mă ţin de un program”, a amintit Sabina Mihalache.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.