Activităţile sportive din cadrul Aegyssus Sport Fest, cel mai mare eveniment din municipiu şi judeţ dedicat mişcării, continuă astăzi cu demonstraţii de karate ale sportivilor Nippon Budo Sport, de la ora 11.30, în sala de sport a Liceului „Henri Coandă”.
Mâine, publicul este aşteptat să susţină desfăşurarea activităţilor în patru discipline, tenis de câmp, lupte pe nisip, caiac-canoe şi fotbal care încep dis-de-dimineaţă, în patru locaţii din oraş. Astfel, meciurile de tenis de câmp au loc pe terenul propriu al clubului Marc Sever Tennis, sportivii CSM Danubiu se pregătesc de luptele aprige pe Plaja Ciuperca, în timp ce colegii canotori de la acelaşi club municipal vor lansa ambarcaţiunile la apă în zona la Casa Albastră. Pe stadionul Delta, vulturii de la Victoria joacă runda a doua de meciuri, în cadrul Aegyssus Sport Fest, cu invitaţii lor.
Sâmbătă are loc şi cea mai importantă competiţie a evenimentului sportiv, Campionatul Naţional de Triatlon pe Distanţă Standard, organizat de Aqua Vita Delta, antrenori Mihai şi Alexandru Ivanov.
„Suntem pe ultima sută de metri cu pre-gătirile pentru Campionatul Naţional de Triatlon După proba de Triatlon, care înseamnă 1,5 km înot, 40 de km bicicletă şi 10 km de alergare, avem probele de Supersprint şi Trikids. Pe lângă cele trei probe individuale, mai avem şi Ştafetă, atât la proba olimpică, cât şi la Supersprint. Până în prezent avem peste 100 de participanţi înscrişi, care vor evolua la categoriile Copii, Cadeţi, Juniori, Age group şi Ştafetă, şi care vor avea de realizat cursele de Supersprint – 400 m înot + 10 km ciclism + 2.5 km alergare, Triatlon pe distanţă Standard (Olimpică) – 1500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare, Ştafetă Supersprint – 400 m înot + 10 km ciclism + 2.5 km alergare şi Ştafeta Olimpică – 1500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare”, ne-a declarat Mihai Ivanov.
În aceeaşi zi, tenisul de câmp, şahul şi tenisul de masă sunt disciplinele sportive care vor ţine participanţii şi spectatorii cu sufletul la gură. Tenismenii încep turneele de tenis de câmp la ora 08:00, pe terenul „Sever Marc”, urmând două ore mai târziu să debuteze meciurile la tenis de masă, la sediul clubului „Delta Dunării”, din incinta Iberom. Turneele de şah, susţinute de ACS Logic Delta, încep la „Henri Coandă”, la 12:00.
Semimaratonul şi crosul organizat de Asociaţia Judeţeană de Atletism încheie seria evenimentelor celei de a II-a ediţii a proiectului Aegyssus Sport Fest. Sportivii sunt invitaţi la startul la 09:00 dimineaţa, la Casa Albastră.
Amintim că activităţile sportive au debutat weekendul trecut, când a avut loc competiţia de ciclism Bididia XCO, a celor de la Bike Rehab, desfăşurată în pădurea Bididia, în Piaţa Civică, sportivii cluburilor Şoimii Dobrogeni şi Sakura Dojo au făcut demonstraţii de Kempo, iar pe stadionul Delta, vulturii Victoria Delta au fost gazda meciurilor de fotbal.
Luni, pugiliştii de la CSM Danubiu au făcut spectacol în ringul amenajată special pentru ei în Piaţa Civică, în timp ce baschetbaliştii CSS au dat coş după coş în sala Vest.
Participarea la competiţiile cluburilor a fost gratuită, iar înscrierile s-au putut face prin intermediul cluburilor şi asociaţiilor sportive participante.
Evenimentul este organizat de Primăria municipiului, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sport şi în parteneriat cu cluburile sportive din municipiu.