Comuna Maliuc organizează weekendul acesta cea de-a treia ediţie a Festivalului „Serbările Scrumbiei”, ce va avea loc în perioada 18-19 mai.

Trupele care sunt aşteptate să anime evenimentul sunt Ansamblul Profesionist „Baladele Deltei”, Ansamblul Matrioşca-Mila 23, Ansamblul Dobrogeanca Sulina, Corul Rusalka -Mila 23, Ansamblul Veselka, Diana Amelian, Alexandra Listrat şi nu numai.

Tot în acest weekend are loc unul dintre cele mai frumoase evenimente din Delta Dunării, Parastasul Piraţilor Nepomeniţi din Sulina, a ajuns la ediţia a VII-a.

Începând cu acest an, evenimentul, care se va desfăşura în perioada 16-19 mai, va face parte din EuropolisFest, primul festival social-cultural-artistic-sportiv din România care îşi propune să readucă Sulinei gloria de odinioară.

Printre artiştii şi trupele care vor fi prezente în fiecare seară, pe parcursul desfăşurării evenimentului, se află: Mihai Mărgineanu, Viţa de Vie, Trupa Bucureşti, Procon-sul, White Mahala, Cargo şi Loredana.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.