Un tulcean a fost reţinut, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc în urma unor percheziţii efectuate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea.
Potrivit procurorilor, bărbatul este recidivist.
Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada iunie 2023 – mai 2024, la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, o persoană ar fi înfiinţat două culturi de canabis şi ar fi deţinut, oferit şi vândut droguri de risc către consumatori din judeţul Tulcea, cu sume cuprinse între 60 şi 80 de lei, pentru o doză.
„În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite şi ridicate 41 de plante de canabis, în diferite stadii de dezvoltare, 52 de seminţe de canabis, în diferite stadii de germinare, instalaţii şi echipamente destinate întreţinerii culturilor, peste 170 de grame de canabis, destinate comercializării, precum şi alte mijloace de probă”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea.
În acest caz a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Tulcea, cu propunere de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea şi al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, precum şi al poliţiştilor de frontieră ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră din cadrul Gărzii de Coastă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.