Începând de ieri, pe străzile din cartierul carantinat din Babadag se difuzează un nou set de mesaje audio în limba etnicilor.
Autorităţile încearcă să limiteze focarul de coronavirus din cartierul carantinat Bendea din Babadag prin adoptarea unui nou plan de măsuri, după ce 33 de persoane au fost depistate pozitiv. Focarul a izbucnit în comunitatea de romi din Babadag, în rândul căreia circa 900 sute de persoane s-au întors în ţară din zone roşii. Mulţi dintre ei n-au respectat izolarea şi au transmis virusul în interiorul comunităţii.
Creşterea numărului de cazuri confirmate pozitiv cu noul coronavirus la Babadag determină suplimentarea măsurilor din partea autorităţilor, respectiv instituirea unui nou plan de monitorizare a cartierului carantinat Bendea. Începând de astăzi, cinci echipe mixte vor verifica zilnic starea de sănătate a persoanelor din locuinţele aflate pe străzile cele mai afectate de virus.
Decizia a fost luată în cadrul şedinţei operative de ieri la care au participat prefectul judeţului Alexandru Cristian Iordan, primarul oraşului Babadag, Georgian Caraman, cei trei medici de familie din oraş, asistenţii medicali, mediatorii şcolari şi sanitari, precum şi reprezentanţi ai comunităţii xoraxaj din Babadag.
„Toate locuinţele de pe străzile cu probleme vor fi monitorizate. Am pus la dispoziţia fiecărei echipe câte un termoscanner, iar starea lor de sănătate va fi verificată zilnic timp de 14 zile”, ne-a declarat primarul Georgian Caraman.
De asemenea, un nou set de mesaje audio în limba etnicilor este transmis, începând de ieri, pe străzile din cartierul Bendea.
„Numărul de cazuri confirmate nu a scăzut şi de aceea trebuie să mai adoptăm nişte măsuri în plus faţă de cele deja instituite. Se pare că nu este de ajuns numai carantinarea zonei. Am stabilit nişte străzi unde se află cei izolaţi la domiciliu, am format cinci echipe compuse din câte trei oameni, asistent maternal, funcţionar de la primărie şi cadru medical care se deplasează zilnic pe aceste străzi. Ei monitorizează starea fiecărui locatar, li se ia temperatura cu ajutorul termoscannerelor şi le transmite îndemnul să stea în casă. S-a dublat numărul de forţe din interiorul zonei carantinate pentru ca oamenii să înţeleagă să stea în casă, altfel nu putem stinge focarul. Zilnic prin intermediul autospecialelor MAI se difuzează mesaje audio în limba lor prin care sunt îndemnaţi să respecte izolarea, să se spele pe mâini. Sperăm ca prin aceste măsuri să reuşim să reducem rata de infectare”, a precizat prefectul Alexandru Cristian Iordan.
Din cele 55 de persoane confirmate până în prezent, un număr de 33 sunt din Babadag.
Ieri la nivelul judeţului se înregistrau 370 persoane aflate în izolare la domiciliu, in creştere faţă de ziua precedentă când au ieşit din perioada de izolare 36 de persoane şi au intrat 51 de persoane.
Tot ieri se aflau în carantină 84 de persoane, iar numărul total de paturi din centrele de carantină este de 426, fiind disponibile 297.
Până ieri au fost testate 1.273 de persoane, 49 fiind testate duminică.
În prezent 26 de persoane sunt încă internate, din care 18 la Secţia de Boli Infecţioase a SJU Tulcea, iar 28 persoane s-au vindecat şi au fost externate.