Un teren în suprafaţă de 2269 mp va trece din domeniul privat al municipiului în proprietatea Parohiei „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din cartierul Dallas.

Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus, astăzi, votului consilierilor locali. Terenul de 2269 mp, situat pe strada Viitorului se va transmite fără plată către parohie, care îl va putea folosi doar în scopuri religioase, fără a putea fi vândut sau folosit în alte scopuri timp de 30 de ani.

„Este o procedură pe care am pornit-o cu mai mulţi ani în urmă şi de care au beneficiat mai multe parohii. Procedura este legală, cultele au posibilitatea prin lege ca terenul care li s-a dat cu drept de folosinţă gratuit să îl ceară în proprietate. Contractul de vânzare are nişte condiţii clare, printre care faptul că niciodată nu se înstrăinează, închiriază, concesionează şi nu va căpăta o altă destinaţie decât de cea de teren pe care biserica îl foloseşte în scopuri religioase. În momentul în care se încalcă condiţiile pierd terenul şi se acţionează în instanţă”, ne-a declarat primarul Constantin Hogea.

Parohia a executat pe teren, în baza unei autorizaţii, mai multe lucrări de construire la lăcaşul de cult, respectiv biserica „Intrarea Maicii Domnului în biserică”, clopotniţa, capela mortuară, grupul sanitar, împrejmuire şi s-au amenajat spaţii verzi.

Imobilele aflate în proprietatea UAT-urilor, care au fost atribuite în folosinţă gratuită după data de 1 ianuarie 1990, în condiţiile Legii nr. 239/2007, pot fi transmise fără plată în proprietatea unităţilor de cult deţinătoare.