Şi ieri, la fel ca şi marţi, alte 16 persoane au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus, numărul total al cazurilor ajungând la 695 la nivelul judeţului Tulcea. Din cauza faptului că nu respectă măsurile de protecţie, în ultima perioadă mare parte dintre cei infectaţi sunt pensionari.
„În ultima perioadă sunt afectaţi foarte mulţi pensionari care denotă faptul că nu respectă distanţarea fizică şi portul măştii”, a precizat prefectul judeţului Cristian Iordan.
De asemenea, patru din cele 16 cazuri noi sunt ale unor angajaţi dintr-o societate comercială din municipiu.
În Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Tulcea se aflau ieri internaţi 67 de pacienţi cu COVID-19. În prezent 374 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar alte 37 sunt izolate la domiciliu potrivit unui comunicat al Prefecturii Tulcea.
“Nu s-a pus niciodată problema ca vreun bolnav de COVID-19 să nu aibă unde să fie internat. Toate cazurile grave le-am dus la Medgidia, Constanţa şi Focşani. Din acest punct de vedere există cooperare”, a mai spus prefectul.
Un număr de 541 de persoane s-au vindecat, iar 262 de persoane au fost testate marţi pentru coronavirus. La nivelul judeţului Tulcea numărul total al deceselor a ajuns la 31 de la începutul pandemiei, în ultimul caz fiind vorba de o persoană de 81 de ani.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA