Geamia Azizyie din municipiu ar putea intra într-un program de reabilitare totală, printr-un proiect cu fonduri europene. Moscheea din municipiu este recunoscută la nivel naţional ca fiind cea mai mare ca suprafaţă interioară, dar şi pentru numărul impresionant de ferestre care o decorează. Proiectul intitulat „Restaurare, consolidare şi punere în valoare a Moscheei Azizyie şi a fostei şcoli turceşti” are ca scop renovarea clădirii, cea mai presantă problemă fiind acoperişul prin care pătrunde apa atunci când plouă.
„Geamia Azizyie se confruntă mari probleme, cea mai gravă fiind la acoperiş. Clădirea este foarte veche, acoperişul este foarte subţire şi la o ploaie mai violentă intră apa în interiorul geamiei. Deocamdată ne aflăm într-un proiect din fonduri europene, l-am şi depus, şi dacă ne ajută Dumnezeu, o să intre într-o renovare capitală geamia noastră. Tot anul acesta ne-am chinuit să realizăm documentaţia, iar acum aşteptăm răspunsul. Dacă va fi aprobat proiectul, va fi restaurată toată geamia, este un proiect uriaş”, ne-a declarat imamul Moscheei Azizyie, Seyhan Gemil.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.