„IMM Invest s-a dovedit a fi singurul program real de sprijin al IMM-urilor”

Guvernul a aprobat continuarea programelor IMM Invest şi IMM Factor pentru susţinerea activităţii economice, a anunţat premierul Florin Cîţu.

Programul început anul trecut se arată a fi unul de succes având în vedere că în 2020 au fost acordate aproximativ 25.600 de credite cu o valoare de peste 14 miliarde de lei, ceea ce implică garanţii de aproape 12 miliarde de lei. Bugetul total al acestei scheme de finanţare de care vor beneficia aproximativ 59.000 de IMM-uri este de 1,8 miliarde lei.

„Acestea trebuiau prelungite din decembrie. Se încadrează pe o legislaţie europeană pentru prelungirea ajutoarelor de minimis. Principiul ajutoarelor de minimis era valabil până la 31 decembrie 2020. Uniunea Europeană a dat o reglementare prin care acest concept de sprijin se prelungeşte până la 31 decembrie 2023. Pentru a fi valabil mai departe Guvernul trebuia să aprobe ordonanţa de urgenţă până la finalul anului trecut. Din păcate, domnul Ministru al Economiei nu a înţeles acest concept, pentru că la dânsul sunt aceste ajutoare de stat. Am observat, cu bucurie, că Premierul a preluat această iniţiativă şi a urgentat apariţia acestei ordonanţe care continuă mai departe acest program IMM Invest. Bazat pe acest principiu de ajutoare de minimis sunt şi alte programe care ar trebui să se desfăşoare, dar din păcate sunt blocate la ministerul economiei. Este vorba de Programul de Internaţionalizare a Afacerilor, programul prin care erau susţinute firmele care mergeau la export. Este unul dintre programele cele mai importante pentru susţinerea exportului românesc, de altfel nu este nici bugetat”, ne-a declarat secretarului general al Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Sterică Fudulea.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.