Liberalul Mihai Huleni a fost ales ieri în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, în cadrul unei şedinţe extraordinare iniţiată de grupul PNL. La şedinţă au fost prezenţi 13 consilieri PNL, doi PMP şi Ştefana Zibileanu, Pro România, consilierii judeţeni PSD absentând de la şedinţă.
În debutul şedinţei, secretarul general al judeţului Cristi Mihai le-a adus la cunoştinţă consilierilor faptul că nu există toate avizele comisiilor, ca atare procedura nu este îndeplinită, existând în acest sens şi un punct de vedere al ministrului Administraţiei.
Iniţiatorii proiectului, consilierii PNL au avut o altă interpretare a legii şi au solicitat ca şedinţa să se desfăşoare.
„Au fost solicitate avizele tuturor celor patru comisii, iar comisia economică nu s-a întrunit şi ca atare proiectul nu a fost însoţit de acest aviz. Hotărârea poate fi atacată în contencios administrativ de oricine”, a precizat secretarul general al judeţului Cristi Mihai.
Mihai Huleni a fost ales vicepreşedinte cu 16 voturi pentru şi completează echipa de conducere a CJ, alături de preşedintele Horia Teodorescu (PSD) şi Victor Tarhon (PMP).
„Mulţumesc tuturor colegilor care au avut încredere în mine şi m-au desemnat să candidez pentru această funcţie. Este o provocare cu adevărat pentru că este o funcţie foarte importantă, o funcţie pentru oamenii din judeţ. Fiind teolog ca şi calificare consider că am suficientă empatie pentru a putea înţelege şi a încerca rezolvarea problemelor oamenilor pe care îi reprezentăm în Consiliul Judeţean. Nu o să dezamăgesc în această funcţie”, a declarat Mihai Huleni.
Mihai Huleni, în vârstă de 50 de ani, este în prezent administrator la Centrul Naţional de Administrare şi Promovare Turistică din Babadag. Este licenţiat în Teologie şi ocupă funcţia de consilier judeţean din decembrie 2020. Acesta a mai fost consilier parlamentar al deputatului PNL George Şişcu.
PSD va ataca în contencios hotărârea.
Ştefana Zibileanu, exclusă din Pro România
Reprezentanţii PSD au anunţat ca vor ataca în contencios hotărârea privind alegerea vicepreşedintelui, iar cei ai Pro România vor demara demersurile pentru excluderea Ştefanei Zibileanu din partid, pe motiv că nu a respectat decizia biroului politic de a nu participa la şedinţa extraordinară.
„Atât timp cât proiectul nu îndeplinea toate condiţiile de legalitate, lucru care a fost adus la cunoştinţa consilierilor judeţeni la începutul şedinţei de secretarul general, hotărârea va fi atacată în contencios administrativ. Data trecută când s-a votat vicepreşedintele s-a spus că este un trădător din grupul PSD, iar astăzi s-a văzut de fapt majoritatea care a votat şi atunci”, ne-a declarat preşedintele executiv PSD Tulcea, Dumitru Mergeani.
La rândul său, Liliana Marinescu, coordonatorul judeţean Pro România Tulcea, spune că Ştefana Zibileanu a acţionat în nume personal.
„Nu am participat la şedinţă şi nu am niciun punct de vedere legat de atacarea hotărârii. Doamna Zibileanu nu trebuia să participe la şedinţă deoarece Biroul Permanent Judeţean a decis ca cei trei consilieri Pro România să nu fie prezenţi, dar dumneaei a încălcat această hotărâre. Probabil că se vor face demersuri în interiorul partidului şi se va cere excluderea dumneaei din partid, pentru că au fost foarte multe abateri grave pe care le-a avut. Nu mi se pare normal ca atunci când faci parte dintr-o formaţiune politică să acţionezi în nume personal şi nu în numele echipei”, a precizat Liliana Marinescu.
Mihai Huleni este al doilea vicepreşedinte liberal ales în această legislatură, după demisia lui Daniel Geambazu din funcţie, din motive de incompatibilitate, la două săptămâni de la alegere.