Arhitectul Marian Augustin Ioan va primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Tulcea în data de 14 noiembrie, de Ziua Dobrogei, locaţia urmând a fi stabilită chiar de acesta.

Consilierii locali au aprobat în şedinţa de joi un proiect de hotărâre privind conferirea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Tulcea profesorului universitar doctor arhitect Marian Augustin Ioan, dar şi oferirea unei lucrări de artă care aparţine unui artist tulcean contemporan, respectiv lucrarea ,,Poezia Naturii” semnată Adrian Pal, în semn de apreciere pentru remarcanta sa activitate.

În cadrul şedinţei, Marian Augustin Ioan a avut o intervenţie online în care a mulţumit tuturor celor care susţin acest demers.

Primarul Ştefan Ilie a precizat faptul că se va întocmi o listă cu evenimentele ce se vor desfăşura de Ziua Dobrogei, urmând ca arhitectul să decidă în cadrul căruia doreşte să i se confere titlul.

“Îi rog pe iniţiatorii hotărârii să stabilim împreună în perioada următoare ca odată cu aniversarea Zilei Dobrogei, pe 14 noiembrie, să vedem locul în care va fi înmânat titlul de cetăţean de onoare al municipiului Tulcea domnului profesor. Colegii mei vor realiza o listă cu toate evenimentele care vor avea loc pe data de 14 noiembrie, pentru că sunt mai multe care sunt organizate de Primăria Tulcea, Consiliul Judeţean, Biblioteca Judeţeană, Uniunea Judeţeană a Arhitecţilor, ICEM. Îl vom lăsa pe domnul profesor să decidă locul în care vrea să îi fie înmânat titlul de cetăţean de onoare”, a declarat primarul Ştefan Ilie.

Prezentă în sală, vicepreşedinta Uniunii Arhitecţilor din România, Mirela Didă, a spus că evenimentul ar putea avea loc la Casa Avramide atunci când se va lansa un nou număr al revistei “Arhitectura”, dedicată Deltei.

“Domnul cetăţean de onoare al municipiului Tulcea are un articol foarte interesant despre zona noastră în revista Arhitectura dedicată Deltei Dunării, pe care Uniunea Arhitecţilor din România o va lansa oficial în data de 14 noiembrie, ora 18.00 la Casa Avramide. Ar fi un eveniment la care domnul Augustin Ioan poate să participe atât ca membru al Uniunii cât şi ca cetăţean de onoare. Vă mulţumesc în numele arhitecţilor, care din păcate, nu au venit în sală să primească această veste că domnul profesor este cetăţean de onoare al municipiului”, a transmis Mirela Didă.

Consilierul local USR Tatiana Haliţ, iniţiatorul proiectului de hotărâre, şi-a exprimat speranţa arhitectul să fie pe viitor mai aproape de zona de urbanism a municipiului.

“Mi-a plăcut foarte mult din ceea ce a scris domnul profesor, acesta fiind şi un om de literatură. El spus, printre altele, la un eveniment că arhitectura este un episod din toată istoria, iar la Iaşi a completat şi a spus  cu cât un oraş mai multe clădiri vechi, cu atât este mai bogat. Eu sper ca prin acest titlu de onoare pe care i-l acordăm domnului arhitect să fie mai aproape de zona de urbanism a municipiului Tulcea pentru că avem nevoie şi de un ochi de specialist măreţ aşa cum este dumnealui”, a precizat Tatiana Haliţ.

În continuare, consilierul local PNL Octavian Motoc  a menţionat faptul că l-a cunoscut pe Marian Augustin Ioan în cadrul armatei.

“Am avut onoarea să îl cunosc înainte de a deveni celebru, în sensul că am făcut armata împreună la Şcoala de ofiţeri de geniu Constituţie şi Căi Ferate. L-am cunoscut atunci când îţi puteai da seama că acest om va avea o carieră deosebit de celebră prin faptul că era detaşat de lucrurile lumeşti. El făcea schiţe toată ziua, se retrăgea undeva şi lucra la o faţadă. Este un om extraordinar şi mă bucur pentru faptul că am avut aici împreună această iniţiativă de a-i conferi titlul de cetăţean de onoare. Mi-a rămas prieten şi sper să rămânem aşa”, a subliniat Octavian Motoc.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.