Cetăţenii se întreabă: şi noi cu gunoiul ce facem?

Potrivit şefului serviciilor publice locale, situaţia va reveni la normal peste circa patru zile.

Ninsorile au încetat, viscolul nu mai bate iar noi am rămas cu mormanele de zăpadă la colţ de stradă. Angajaţii serviciilor publice locale au început să adune omătul din intersecţii, însă o altă mare problemă semnalată de cetăţeni este faptul că gunoaiele nu au mai fost strânse de o săptămână de la case şi de la punctele de colectare din spatele blocurilor.

Potrivit directorului S.C. Servicii Publice S.A., Cezar Jipa, situaţia va reveni la normal de abia peste patru zile. Pentru ca gunoierele să poată intra pe străduţele dintre blocuri, mai întâi trebuie degajată zăpada, proces îngreunat de prezenţa multor maşini parcate în zonele respective.

Cetatenii-se-intreaba--si-noi-cu-gunoiul-ce-facem