Sindicaliştii de la Alum Tulcea, protest în faţa Curţii Constituţionale
Industria grea este cu un picior în groapă pe fondul crizei certificatelor verzi. Fără o diminuare a presiunii taxelor verzi din costul facturii la energie, metalurgia are şanse mici de supravieţuire. De fapt, metalurgia are zilele numărate. Acesta este şi semnalul de alarmă cu care ies la rampă, din nou, sindicaliştii din metalurgie. Sute de sindicalişti de la Alro Slatina şi ai Federaţiilor din Metalurgie vor, protesta mâine după-amiază, la Bucureşti, în faţa Curţii Constituţionale. Sindicaliştii îşi manifestă în acest mod indignarea faţă de blocajul legislativ care lua în calcul reducerea costurilor cu energia verde.
„Vom picheta Curtea Constituţională pentru că acolo se află şi acum contestaţia de-pusă de Băsescu la Legea 220/2008 – legea certificatelor verzi. După această pichetare, la care sindicatul nostru va deplasa la Bucureşti 50 de oameni, joi va fi miting în faţa Guvernului. Protestul din faţa Guvernului reclamă efectele nocive ale legii 123/2012, care se referă la liberalizarea preţurilor la gaze şi energie electrică”, ne-a declarat liderul de sindicat de la Alum, Gheorghe Dragu.