Primăvara aceasta municipiul Tulcea va fi înfrumuseţat prin plantarea florilor în parcuri, alei, sensuri giratorii şi grădini publice. Potrivit viceprimarului Dragoş Simion, strategia de plantare a florilor din oraşul nostru se va schimba, folosindu-se în speciale plante perene, fiind mult mai rezistente.
„Anul acesta, intenţionăm să schimbăm puţin strategia de plantare a florilor şi o să mergem pe plante perene, care vor fi un amestec cu plantele de sezon. Primăvara aceasta se vor planta o parte dintre ele, dar şi pe toată perioada verii, în funcţie de modul de plantare a lor. Florile se vor planta peste tot în spaţiile publice, inclusiv în sensuri giratorii, parcuri, alei, grădinile publice. Aceste plante perene vor intra în categoria spaţiilor verzi şi acolo unde sunt amenajări florare. De exemplu, în sensurile giratorii vom merge pe plante perene şi vor arăta în alt mod. Plantele perene sunt plante care asigură pe lângă o imagine plăcută şi raportul calitate-preţ”, ne-a declarat viceprimarul municipiului, Dragoş Simion.
În urmă cu puţin timp Primăria Tulcea a demarat un program complex de împădurire a mai multor zone aflate la periferia oraşului, primele sălcii fiind plantate în zona Zaghen.
Potrivit viceprimarului Dragoş Simion, în primă fază au fost plantate circa 100 de sălcii, acţiunea urmând să continue în toamna acestui an.
„Noi am efectuat o campanie de plantări la polderul Zaghen. Au fost plantaţi 100 de puieţi de salcie, împreună cu Direcţia Silvică şi cu Cercetaşii României. Conform Direcţiei Silvice, la acest moment este deja târziu să mai putem planta arbori. O continuare a ceea ce am început la polderul Zaghen va fi cu siguranţă în toamnă, în perioada în care vom putea planta din nou arbori. Noi dorim să încercuim acel polder cu o perdea forestieră de salcie, aşa cum erau şi în proiectele iniţiale. Cu siguranţă vom continua şi în anii următori aceste campanii de împădurire”, ne-a spus Simion.
Toamna aceasta se ia în calcul sădirea arborilor pe străzile din municipiul Tulcea.
„Cu siguranţă se vor sădi şi la noi arbori pe străzile oraşului, dar din ceea ce ne-au comunicat specialiştii Direcţiei Silvice, la acest moment este târziu şi vom începe tot în toamnă. Acum este târziu şi nu se mai prind, orice acţiune este tardivă şi nu produce nimic altceva decât deteriorarea puietului sau moartea lui. Sigur că vom face şi în zonele din oraş campanie de împădurire, pentru că ne dorim un oraş verde, curat, oxigenat, deja a devenit un obiectiv al tuturor”, ne-a declarat viceprimarul Dragoş Simion.