Echipa de ultramaraton „Spartanii”, din Tulcea, a participat weekend-ul trecut la prima ediţie a concursului „Ultramaraton Ga-laţi”, eveniment ce a avut ca scop ajutarea copiilor cu autism. Sportivii tulceni au alergat timp de 24 de ore pentru cauza umanitară şi au reuşit să se claseze pe locul al doilea din cele 10 echipe înscrise.

Cursa Spartanilor a fost presărată cu obstacole, deoarece unul dintre membrii echipei s-a accidentat, fiind nevoit să părăsească concursul.

„Echipa Spartanii, formată din 20 de alergători, a intrat în competiţie alături de alte nouă echipe şi am reuşit să terminăm pe locul al doilea. Am întâmpinat probleme deoarece la ora 22.00, după 12 ore de concurs, Daniel Gherman, din Constanţa, şi-a rupt piciorul şi a fost nevoie să i-l pună-n ghips. Practic, de atunci am concurat fără un om, ceea ce s-a cunoscut la clasament. Una peste alta, a fost o competiţie reuşită şi ne bucurăm că am putut să contribuim la proiectul pe care Asociaţia Arca Galaţi intenţionează să-l desfăşoare pe parcursul a cinci ani, acela de a construi un spital pentru copiii cu autism. Echipa Spartanii va fi mereu alături de aceste proiecte umanitare, urmând ca în alte ediţii să luptăm tot pentru primele locuri, pentru că aşa suntem noi, Spartanii, învingători şi ambiţioşi în orice condiţii. Aproape toţi membrii echipei am alergat peste 100 km. A fost un teren dificil, cu piatră cubică. Nu ne aşteptam la un astfel de teren, dar am trecut peste aceste obstacole şi am reuşit să ne clasăm pe locul II”, ne-a declarat căpitanul echipei Spartanii, Sorin Andrici.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.