Manifestările dedicate Zilelor Municipiului Tulcea se vor desfăşura anul acesta în perioada 13-15 august în zona lacului Ciuperca. Administraţia locală pregăteşte tulcenilor o serie de spectacole, dar şi târguri culturale şi de meşteşugari. Nu vor lipsi nici terasele de alimentaţie publică sau locurile de joacă dedicate celor mici, potrivit programului prezentat de primarul Ştefan Ilie în cadrul şedinţei de Consiliu Local.
,,Noi nu ne-am concentrat de la începutul anului în a cheltui bani mulţi pentru aceste tipuri de activităţi pentru că avem foarte mult de plătit la diferite tipuri de cofinanţări sau cheltuieli neeligibile. Evenimentele dedicate Zilelor Municipiului se vor desfăşura în perioada 13-15 august în zona lacului Ciuperca. În prima zi vom avea muzică ambientală, a doua zi vom avea o seară multietnică, iar pe 15 august o seară folclorică românească, unde programul va fi asigurat de Ansamblul <<Baladele Deltei>>”, a declarat primarul Ştefan Ilie.
În perioada 13-15 august, în zona lacului Ciuperca, programul de funcţionare a teraselor este între 8.00 – 23.30, prima zi debutând cu muzică ambientală.
Seara zilei de 14 august, în intervalul 19.00-22.00 va fi una dedicată unui spectacol multietnic. De asemenea, în seara zilei de 15 august între orele 19.00-22.00 tulcenii vor putea participa la un spectacol folcloric românesc.
Programul artistic este asigurat de către Ansamblul Artistic „Baladele Deltei” alături de formaţii artistice din judeţ.
Concomitent, în Orăşelul Copiilor vor fi amenajate tobogane gonflabile, maşinuţe electrice, vată de zahăr şi alţi agenţi economici.
Şi în Piaţa Civică a municipiului Tulcea în prima zi se va difuza muzică ambientală, urmând ca pe 14 şi 15 august între orele 19.00-22.00 să se desfăşoare un program artistic asigurat de către Ansamblul ,,Baladele Deltei” alături de formaţii artistice din judeţ, dar şi dansuri asigurate de trupa ,,Lets Go!”.
Strada Unirii din centrul municipiului va fi închisă circulaţiei, devenind pietonală în perioada 13 august, ora 16.00 – 16 august, ora 8.00. Totodată, pe 15 august este programată o paradă militară pe traseul strada Unirii – Babadag şi Teatrul „Jean Bart”.
„Iarmaroc Design Fair” de Zilele Municipiului
Designeri din ţară şi din judeţul Tulcea vor participa la Târgul de creaţii de autor „Iarmaroc Design Fair”, organizat în perioada 14-15 august, la Casa Avramide.
Potrivit primarului, ideea a fost lansată de către un designer vestimentar din Tulcea care a propus organizarea unei prime ediţii a unui astfel de eveniment, urmând ca ulterior să devină manifestare anuală.
În cadrul târgului vor fi expuse obiecte de design, bijuterii de autor, creaţii vestimentare, dar şi bunătăţi.
Târgul reprezintă o întâlnire cu designerii din România şi cu creaţiile lor – obiecte de design, bijuterii de autor, creaţii vestimentare, bunătăţi etc. Produsele comercializate sunt obiecte autentice, concepute şi fabricate în România, obiecte de serie mică, unicat sau personalizate.
Pentru organizarea acestui eveniment consilierii locali au aprobat asocierea Municipiului Tulcea cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, instituţie de care aparţine Casa Avramide.
Din cauza pandemiei, anul trecut, toate manifestările cultural-artistice din municipiul Tulcea au fost anulate, sumele destinate iniţial acestor evenimente fiind alocate pentru subvenţia necesară căldurii furnizate în sistem centralizat, dar şi Spitalului Judeţean de Urgenţă, care avea nevoie de ventilatoare mecanice.
În anul 2019, circa 10.000 de tulceni au fost prezenţi la cele două seri de concerte din cadrul Zilelor Municipiului ce s-au desfăşurat în zona aferentă lacului Ciuperca. Suma alocată a fost atunci de circa 50.000 de euro.
Zilele Municipiului Tulcea se organizează anual în perioada 12-15 august, ultima zi a evenimentului fiind cea în care creştinii o sărbătoresc pe Sfânta Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.