Clubul de fotbal Victoria Delta Tulcea a reuşit să obţină trofeul celei de-a treia ediţii a Memorialului Adrian Cicîrîc, care s-a desfăşurat weekend-ul trecut, în perioada 5-8 au-gust, pe stadionul Delta.
Turneul a fost rezervat categoriei de vârstă 2005, partidele având două reprize a câte 45 de minute. Echipele participante în cadrul memorialului au fost: Victoria Delta Tulcea, Kinder Constanţa, Kids Tâmpa Braşov, CSA Steaua Bucureşti, SSF2 Voran şi Unirea Marina Constanţa Astfel, Victoria Delta Tulcea a reuşit să-i învingă pe cei de la Unirea Marina Constanţa cu scorul de 3-0, pe Kids Tâmpa Braşov cu scorul de 4-1, pe Steaua Bucureşti cu 3-2, pe Voran Chişinău şi pe Kinder Constanţa cu scorul de 2-1.
În cele patru zile fotbalul a fost în centrul atenţiei, dar copiii s-au putut bucura şi de alte activităţi, precum demonstraţii de arte marţiale de la Nippon Budo Sport şi de un spectacol de dans oferit de Let’s Go Dance.
„Memorialul a început frumos, având o deschidere atractivă şi plină de emoţii. Au participat în deschidere şi copiii de la karate, cu domnul sensei Nicolaie Pănuţă. De asemenea, au avut un moment de dans şi copiii de la Let’s Go Dance. Apoi am continuat cu jocurile la categoria Under 17. Cel mai important este că turneul s-a terminat cu bine şi nu au fost probleme sau accidentări. Faptul că am terminat şi pe primul loc este cu atât mai îmbucurător şi demonstrează faptul că, într-adevăr, munca noastră dă roade. Este al treilea turneu pe care îl câştigăm în ultima perioadă, iar din cele 15 jocuri disputate nu am pierdut niciunul, ceea ce este un lucru important. Ne simţim bine că am câştigat contra unor echipe bune, dar este munca şi efortul copiilor. Am demonstrat că se poate, chiar dacă suntem Tulcea şi suntem uitaţi de lume. Condiţiile sunt jalnice la noi, dar avem speranţa că pe viitor se vor aşeza lucrurile”, ne-a declarat antrenorul clubului Victoria Delta Tulcea, Emil Nanu.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.