* Lucrarea începe la primăvară
Primăria Tulcea alocă 1,7 milioane de lei pentru amenajarea traversării liniei CFR din zona străzii Dumitru Ivanov. Aceasta va fi modernizată prin înlocuirea actualului sistem de trecere la nivelul căii ferate cu dale elastice de cauciuc. Lucrarea va începe în această primăvară.
Lucrările pot fi executate doar de companii autorizate de CFR/Ministerul Transporturilor, după rigori şi standarde conform legii. În ţară sunt puţine companii care îndeplinesc criteriile cerute, astfel că oferta accesibilă este limitată.
„Cei de la Căile Ferate vor face licitaţia şi probabil că în primăvară vor începe lucrările. Noi doar plătim lucrarea. Avem devizul general în valoare de 1,7 milioane de lei, care poate scădea în urma licitaţiei lor. Ne dorim transformarea trecerii de la calea ferată la strada Dumitru Ivanov spre Vard prin punerea pavelelor de plastic speciale pentru ca cei care se duc la muncă să treacă mult mai uşor şi să nu se mai formeze acele cozi interminabile. Am reuşit să luăm toate avizele, investiţia este destul de mare, 1,7 milioane de lei, dar vrem neapărat să o facem. Vom schimba inclusiv liniile de cale ferată şi nu noi am dat aceste soluţii, ci autoritatea Căilor Ferate. Este o investiţie destul de mare, care va fluidiza traficul. În acest an banii vor fi alocaţi pentru ca firmele agreate de către CFR să facă această lucrare, ce presupune nu doar montarea pavelelor de plastic, ci şi schimbarea şinelor de cale ferată pe o porţiune destul de mare în zona în care trec maşinile”, ne-a declarat primarul Ştefan Ilie.
Primăria Tulcea derulează în prezent proceduri de licitaţie pentru a începe lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere şi a trotuarelor în baza împrumutului accesat anul trecut.
Edilul a amintit că anul acesta va începe şi execuţia lucrărilor pentru sistemul de preluare a apelor pluviale.
O altă lucrare de reparaţie a căii ferate este preconizată să se desfăşoare pe ruta Medgidia-Tulcea pentru ridicarea restricţiilor de viteză, derulată prin Regionala Constanţa a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.
Este vorba de lucrări de reparaţie a căii ferate, prin înlocuirea traverselor necorespunzătoare din lemn cu traverse din beton precomprimat şi a şinelor uzate în curbă, între km 134+700 – 135+540, pe linia curentă Cataloi-Tulcea Mărfuri, de pe secţia de circulaţie 812 Medgidia-Tulcea, în scopul ridicării restricţiei de viteză de 30 km/oră existentă pe această zonă, conform specificaţiilor caietului de sarcini. Durata de execuţie este de maximum cinci luni de la data prevăzută în ordinul de începere a lucrărilor.