Atitudinea organelor de control, fiscalizarea unitară, lipsa turiştilor, dar şi a unui comandament special pentru prevenţie înaintea debutului sezonului estival sunt câteva dintre aspectele sesizate ieri de reprezentanţii HoReCa din Tulcea, în cadrul unei întâlniri organizate sub egida Instituţiei Prefectului şi reprezentanţii instituţiilor de control.

Prefectul Alexandru Dan Munteanu a fost cel care prezidat întâlnirea dintre reprezentanţii Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorului, Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Constanţa, Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea, Direcţiei de Sănătate Publică Tulcea, Inspectoratului de Poli?ie Judeţean Tulcea şi reprezentanţi HoReCa.

În debutul evenimentului, Raluca Cacencu, administratorul unui hotel din municipiu şi reprezentantul HoReCa în cadrul Consiliului Consultativ al oamenilor de afaceri tulceni, a sesizat faptul că cei care vând produse online nu sunt verificaţi  şi, ca atare, nici fiscalizaţi.

“Ne dorim o aplicare unitară a legislaţiei. De exemplu, anul trecut, cei de la Protecţia Consumatorului ne-au cerut nişte acte care nu există la celelalte instituţii. La autorizaţia de la primărie pentru funcţionarea hotelurilor, Primăria Tulcea ne-a răspuns, dar la 30 de zile, după ce s-au dat ceva amenzi, că ei nu emit o astfel de autorizaţie. Suntem verificaţi noi, cei care avem case de marcat, ne legăm la sistem, depunem hârtii şi cerem autorizaţii, dar concurenţa noastră neloială nu este foarte des verificată, pentru că nu există oficial”, a declarat Raluca Cacencu.

În continuare, directorul general adjunct al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Constanţa, Raul Petrescu, a solicitat informarea cu privire la astfel de cazuri.

“Dacă aveţi informaţii vă rugăm să ne informaţi, pentru că vrem să scoatem la lumină toată această bucată de mică evaziune. Nu avem capacitate şi nu putem să ştim mai mult decât dumneavoastră, care sunteţi un partener cu noi. Noi, fiind o direcţie regională, nu putem şti problemele din fiecare judeţ, dacă dumneavoastră nu ne aduceţi la cunoştinţă”, a spus Raul Petrescu.

În timpul şedinţei, secretarul general al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Sterică Fudulea, a pus accentul pe aplicarea legii prevenţiei.

Un alt agent economic, Denisa Mocanu, a atras atenţia  asupra faptului că mulţi dintre agenţi se află în pragul falimentului.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.